Confidenţialitate

Klaus Iohannis nu îl numește încă pe Cristian Horodniceanu la DIICOT

Președintele Klaus Iohannis refuză, deocamdată cel puțin, să-l numească pe magistratul ieșean Cristian Horodniceanu în funcția de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Mai mult, șeful statului cere Consiliului Superior al Magistraturii, spre consultare, stenograma şedinţei în timpul căreia Horodniceanu a fost intervievat dar și alte documente.

Vă reamintim, săptămâna trecută, Secția pentru procurori a CSM a avizat favorabil propunerea ministrului Justiției de a-l numi pe Cristian Horodniceanu șef al DIICOT.

Direcția de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a rămas  fără șef anul trecut după ce Alina Bica a fost arestată într-un dosar de corupție.