Președintele Klaus Iohannis avertizează că România nu va putea ieși rapid din starea de alertă, dacă cetățenii nu se vaccinează în număr mare, astfel încât să se ajungă la o imunitate de masă cât mai repede.
Șeful statului a explicat vineri că relaxarea depinde de scăderea numărului de persoane grav bolnave de Covid, a deceselor provocate de această boală și de vaccinare:
„Dragii mei, nu există variantă de rezervă, asta este vestea tristă. Vestea bună este că vom dispune de suficiente doze de vaccin. Ne vaccinăm, ieșim din pandemie. Dacă nu ne vaccinăm, atunci pandemia se va tot continua, se vor tot îmbolnăvi oameni, vor tot muri oameni de această boală și nu cred că cineva își dorește așa ceva.”
Întrebat de jurnaliști când apreciază că am putea ieși din starea de alertă sau când se va renunța la carantina de noapte, președintele a răspuns:
„Lucrurile nu se vor întâmpla de azi pe mâine. Dacă vedem că se reduce numărul de infectări, numărul de persoane la ATI, numărul de decese… din păcate, încă prea mulți mor de această boală… gradual se vor relaxa măsurile care au fost necesare pentru a controla răspândirea acestui virus.”
Foto: Inquam Photos / George Călin