Confidenţialitate

Klaus Iohannis la summitul B9: „Consolidarea flancului estic este urgentă. Ne aflăm într-un moment în care vom trasa traiectoria NATO pentru cel puțin 10 ani” | VIDEO

Consolidarea flancului estic este urgentă, a spus președintele Klaus Iohannis la începutul Summitului București 9, găzduit de țara noastră. Liderii a nouă state membre NATO, din zona de estică a Europei, dezbat chiar în aceste momente, la Palatul Cotroceni, aspecte ce țin de securitatea flancului estic al alianței în contextul invaziei Ruse în Ucraina.

Președintele Iohannis a subliniat că riscurile de securitate în zona Mării Negre sunt în creștere.

„Agenda de azi va aborda evoluțiile de securitate din Ucraina și impactul acestora, inclusiv asupra unor țări ca Republica Moldova și Georgia, dar și asupra întregii Alianțe. Ne aflăm într-un moment în care vom trasa traiectoria NATO pentru cel puțin 10 ani. La finalul acestei luni vom adopta la Madrid decizii cu impact major pentru securitatea noastră actuală și viitoare. Vom stabili o viziune pe termen lung punând apărarea colectivă la baza deciziilor noastre”, a spus președintele României, Klaus Iohannis la summitul B9.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Președintele polonez Andrei Duda, care este alături de Klaus Iohannis organizatorul Summitului de la București, a declarat că se lucrează la o strategie coerentă pentru oprirea expansiunii lui Vladimir Putin.

Redăm integral alocuțiunea președintelui României, Klaus Iohannis:

„Excelențele Voastre,
Dragi colegi,

Este o mare plăcere pentru mine să găzduiesc această întâlnire. Doresc să vă mulțumesc pentru acceptarea invitației de a participa la cel de-al șaselea Summit al Formatului București 9. Doresc să profit de această ocazie pentru a-l saluta călduros pe Secretarul General al NATO, domnul Jens Stoltenberg, care se alătură dezbaterii de astăzi în format online. Începând cu 24 februarie, suntem nevoiți să gestionăm o situație de securitate complet nouă în regiune. Traversăm un moment crucial pentru regiunea euroatlantică și, în mod special pentru noi, statele membre NATO de pe Flancul Estic.

România este aliatul NATO cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina, dar cu toții împărtășim evaluarea gravității amenințărilor la adresa securității spațiului euroatlantic, ca o consecință a războiului de agresiune ilegal și imoral lansat de Rusia împotriva Ucrainei. Formatul București 9 oferă o valoare adăugată clară în coagularea coeziunii mesajelor și în asigurarea abordărilor coordonate ale tuturor celor nouă aliați de pe Flancul de Est, dar și la nivel transatlantic, cu privire la securitatea Alianței ca un întreg. Această reuniune este mai relevantă ca oricând, din cel puțin două perspective.

În primul rând, evoluțiile dramatice din regiune reclamă o atenție sporită și o coordonare amplificată. Solidaritatea, dialogul și cooperarea stau la baza forței noastre comune. Agenda de azi va aborda, în consecință, evoluțiile actuale de securitate din Ucraina și impactul acestora asupra vecinătății extinse, inclusiv a celorlalți parteneri vulnerabili, precum Republica Moldova și Georgia, dar și asupra securității întregii Alianțe.

În al doilea rând, ne aflăm într-un moment excepțional în care vom trasa traiectoria Alianței pentru cel puțin următoarea decadă. La finalul acestei luni vom adopta, la Summitul NATO de la Madrid, decizii cu un impact major pentru securitatea noastră actuală și viitoare. Vom stabili o viziune pe termen lung prin intermediul Noului Concept Strategic, punând apărarea colectivă și Articolul 5 în epicentrul acțiunilor noastre și implementând o transformare semnificativă a posturii de descurajare și apărare, în special pe Flancul Estic, așa cum am decis la 24 martie 2022, la Bruxelles.

Deoarece riscurile de securitate la adresa României și în regiunea Mării Negre sunt în creștere, consolidarea posturii NATO pe întreg Flancul Estic, de o manieră unitară și echilibrată, în special în zona sudică a Flancului Estic, devine cu atât mai urgentă și crucială.

Îmi exprim încrederea că unitatea și abordarea comună la nivelul B9 vor facilita negocierile în desfășurare la nivel aliat, precum și procesul decizional al NATO. Avem responsabilitatea de a asigura securitatea pentru cetățenii noștri, răspunzând la amenințările reale generate de Rusia.

Vă mulțumesc!”.

Sursa foto: Media.Presidency

Citește și: Summit B9, vineri la Palatul Cotroceni