Confidenţialitate

Klaus Iohannis, invitat la un pranz privat cu Regele Mihai I

Cu puțin timp înainte de ora 13.00, Klaus Iohannis a ajuns la Palatul Elisabeta. A fost întâmpinat la sosire de principesa Margareta, căreia i-a oferit un buchet de flori, precum şi de principele Radu. Noul președinte le-a transmis că această invitaţie este o mare plăcere şi onoare.

Invitaţia pentru acest prânz privat a fost adresată de Regele Mihai. Este prima întâlnire între Regele Mihai şi Klaus Iohannis.

Pe de altă parte, sute de oameni s-au strâns astăzi în curtea Palatului Elisabeta pentru a-l ura ‘La mulți ani’ Regelui Mihai I. Suveranul și-a făcut apariția la balconul Palatului, alături de Principesa Margareta și Principele Radu al României.

Mâine seară, Regele Mihai va oferi un dineu în onoarea a 12 foşti Şefi de Stat din Europa Centrală şi de Est cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la căderea comunismului.