Confidenţialitate


Iohannis: Folosirea unui certificat de vaccinat pentru a împărți Europa în două nu este un lucru bun | AUDIO


Iohannis: Folosirea unui certificat de vaccinat pentru a împărți Europa în două nu este un lucru bun | AUDIO

Persoanele care se vor vaccina împotriva noului coronavirus ar putea să nu mai fie nevoite să stea în carantină, la întoarcerea în România dintr-o altă ţară. O dezbatere privind călătoriile în statele membre , pe baza unui aşa numit paşaport COVID are loc şi la nivelul Uniunii Europene. Grecia, ţară a cărei economie se bazează pe turism, cere insistent acest lucru.

În prezent, fiecare ţară are propriile condiţii privind carantina pentru persoanele care vin din străinătate. Inclusiv România, pe baza unei liste care este actualizată săptămânal, în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus din fiecare stat. Cum va schimba vaccinarea acest lucru?

”Condițiile de vaccinare din fiecare țară aparțin țării respective. În ceea ce privește recomandarea de a rămâne în carantină, după ce te întorci din țara respectivă, fiind o persoană vaccinată, intenționăm să modificăm aceste criterii, inclusiv la recomandarea de carantinare. Probabil că aceste persoane nu mai au indicații de carantinare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare.

Este de aşteptat, însă, o decizie comună, la nivelul Uniunii Europene.

Doctoriţa Adriana Pistol, directoarea Centrului National de Supraveghere si  Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP: ”Această adeverință de vaccinare poartă rolul de pașaport de vaccinare până când, la nivelul Uniunii Europene, unde există deja niște discuții inițiate, se va stabili, dacă se va stabili, un format anume dedicat tuturor statelor Uniunii”.

De altfel, premierul grec a cerut marţi crearea unui certificat de vaccinare împotriva COVID-19 valabil la nivelul întregii UE pentru a ajuta la relansarea turismului devastat de pandemia de coronavirus.

Grecia  a creat deja propriul certificat standardizat care să ateste că o persoană a fost vaccinată.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Totuși, ideea unui certificat de vaccinat la nivel european nu este o idee bună, pentru că ar crea un cadru discriminatoriu, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Un astfel de certificat ar trebui folosit pentru motive medicale, a spus președintele.

”Să folosim aceste certificate de vaccinare ca să împărțim populația Europei în două, cei care au fost deja vaccinați și cei care nu au fost încă vaccinați, nu mi se pare un lucru bun”, a declarat președintele Iohannis.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Liliana Nicolae

 


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria