Confidenţialitate

Klaus Iohannis, despre poza făcută la Masa Tăcerii: ”Discuții cu substrat electoral”

Discuții cu substrat electoral” – iată ce crede președintele Klaus Iohannis despre comentariile apărute după ce acesta s-a fotografiat la Masa Tăcerii din Târgu-Jiu.

Șeful statului spune că dacă sculptorul Constantin Brâncuși nu ar fi vrut ca cineva să se atingă de operele sale, atunci acestea ar fi fost închise într-un muzeu.

Klaus Iohannis spune că, la momentul fotografiei, de față era și primarul din Târgu-Jiu, care nu s-a arătat deranjat.

Am fost împreună cu primarul, care a fost foarte de acord şi nu a găsit nicio problemă. Discuţia vă asigur că are substrat electoral. (…) Am citit câteva comentarii, cred că cineva care a comentat aceste lucruri a avut dreptate. Dacă Brâncuşi nu ar fi vrut să se aşeze nimeni pe acele scaune, probabil nu le-ar fi pus într-un parc public, ci într-un muzeu închis. Toată discuţia mi s-a părut exagerată pur şi simplu şi cred că putem să o închidem aici“, a afirmat şeful statului.

El a precizat, la întrebările jurnaliştilor, că nu a fost amendat pentru acest gest şi nici nu s-a pus această problemă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Amintim, preşedintele a fost fotografiat în timp ce stătea pe un scaun de la ”Masa Tăcerii”, una dintre operele lui Constantin Brâncuşi din Parcul Central din Târgu Jiu. 

În zonă sunt mesaje prin care vizitatorii sunt rugaţi să nu atingă operele artistului.