Confidenţialitate

Klaus Iohannis depune juramantul duminica

Ședința solemnă de la Parlament va începe cu intonarea imnului național. Apoi, președintele Curții Constituționnale, Augustin Zegrean va citi hotărârea privind validarea alegerii lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României.

Urmează momentul jurământului. Potrivit unor surse citate de Mediafax, Klaus Iohannis va jura cu mâna pe Constituție și pe Biblie, iar protocolul de depunere a jurământului va include și binecuvântarea Patriarhului Daniel.

În sala de ședință, Klaus Iohannis va ocupa un loc separat, pe un scaun situat lângă tribuna unde se țin discursurile. După jurământ, noul președinte al României va adresa un mesaj Parlamentului. La ceremonia din sala de plen vor asista familia și apropiați ai lui Klaus Iohannis, în vreme ce alți invitați vor putea urmări ședința solemn, pe un ecran mare, într-o altă sală.

De la Parlament, Klaus Iohannis va merge la Cotroceni, unde va avea loc ceremonia de predare-primire a mandatului. La intrarea în Palatul Cotroceni, el va fi întâmpinat de Garda de Onoare.

‘ Va urma intonarea imnului de stat, iar pentru acest moment, președintele l-a invitat pe Valentin Astănculesei, tânărul care de 1 Decembrie a cântat, imnul României la pian, în aplauzele celor prezenți în gara din Amsterdam.’ Klaus Iohannis e primit apoi de Traian Băsescu în biroul șefului de stat. Aici, Traian Băsescu îi va înmâna Sigiului de Stat, în baza căruia președintele conferă decorații și Ordinul Steaua României în grad de Colan.’ După o scurtă discuție privată, președintele Klaus Iohannis îl va conduce le Traian Băsescu la ieșirea din Palatul Cotroceni, unde acesta va primi pentru ultima dată onorurile militare.