Confidenţialitate

Klaus Iohannis: ”Democrația nu trebuie luată drept un dat garantat. Poate că aceasta este cea mai mare lecție pe care trebuie să ne-o însușim la acest bilanț de 100 de ani” – VIDEO

Klaus Iohannis a ținut un scurt discurs la recepția oferită, vineri, de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, cu ocazia celei de-a 242-a aniversări a Zilei Independenței.

În alocuțiunea sa, președintele a atras atenția, într-un mod subtil, și asupra situației delicate prin care trece România, în condițiile intensificării atacurilor asupra justiției.

”Ne alăturăm aniversării prietenilor și partenerilor noștri americani în anul Centenarului României Moderne. Istoria României – cea de dinainte de 1989, dar și prin evenimente mai recente – ne reamintește însă constant că democrația nu trebuie luată drept „un dat” garantat.

Poate că aceasta este cea mai mare lecție pe care trebuie să ne-o însușim la acest bilanț de 100 de ani de devenire modernă: democrația trebuie consolidată și apărată în fiecare zi, cu toată determinarea – în România, în Europa şi în toate colțurile lumii.

Timpurile dificile cu care ne confruntăm acum au, însă, și capacitatea de a ne atrage atenția asupra necesității de a păstra unitatea și solidaritatea între ambele maluri ale Atlanticului. Relaţia transatlantică nu este importantă doar pentru securitatea şi prosperitatea comune ale Uniunii Europene şi ale Statelor Unite, dar şi pentru setul esențial de valori democratice ale comunității occidentale din care facem parte.

Pentru că, dacă valorile care stau la baza societăților noastre occidentale se erodează, atunci însăși substanța relației transatlantice este amenințată.

După cum prea bine știți, sunt un susținător ferm al ideii că pentru România întărirea parteneriatului transatlantic rămâne de importanță vitală, țara noastră fiind un stat dedicat în egală măsură atât proiectului european, cât şi Parteneriatului Strategic cu Statele Unite.

Sunt convins că Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, pe care România o va exercita peste 6 luni, va reprezenta o oportunitate deosebită şi pentru promovarea şi consolidarea parteneriatului transatlantic, pentru care cu toții trebuie să acționăm consecvent şi hotărât.

De Ziua Independenței Statelor Unite, doresc să asigur partenerul nostru strategic că sunt ferm angajat în a acționa astfel încât țara noastră să rămână același actor implicat, responsabil și stabil, care își respectă angajamentele asumate – la nivel bilateral și multilateral – și care își consolidează capacitatea de a fi un furnizor de securitate şi de a proiecta valorile noastre comune în regiune.

Reiterez determinarea României pentru dezvoltarea şi extinderea Parteneriatului nostru Strategic, pe toate dimensiunile sale, așa cum am convenit cu domnul Preşedinte Trump la excelenta întâlnire de acum un an.

Cooperarea dintre România și Statele Unite în plan politic, militar și de securitate a ajuns la un nivel excepțional.

Încurajez, totodată, identificarea de soluţii creative şi eficiente pentru a consolida, în continuare, și dimensiunea economică, inclusiv prin investiții şi proiecte de afaceri comune în domenii strategice de interes reciproc – cum este, de exemplu, cel energetic.

Însă pentru ca acest obiectiv, alături de altele, să fie posibil, avem nevoie de stabilitate, predictibilitate, un sistem de justiție puternic și independent, o guvernare transparentă și responsabilă, care chiar respectă statul de drept.

Toate acestea nu reprezintă o opțiune, ci singura alegere pe care putem să o facem pentru o Românie sănătoasă şi puternică, partener strategic al Statelor Unite ale Americii și stat membru al Uniunii Europene și al NATO”, a transmis Klaus Iohannis.