Confidenţialitate

Klaus Iohannis cere reexaminarea legii privind pensiile speciale ale parlamentarilor. Actul normativ a fost reîntors în Parlament

 

Președintele Klaus Iohannis a trimis spre reexaminare legea prin care senatorii și deputații vor primi pensii mai mari.

 

Iată comunicatul emis de Administrația Prezidențială:

Cerere de reexaminare asupra Legii pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a retrimis Parlamentului, vineri, 10 iulie a.c., spre reexaminare, Legea pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care se instituie o indemnizație pentru limită de vârstă ce se acordă, la momentul împlinirii vârstei standard de pensionare, atât deputaţilor şi senatorilor aflaţi în exercitarea mandatului, cât și celor care au avut calitatea de parlamentar anterior instituirii acestui drept.

Necesitatea reexaminării este motivată, pe de o parte, de caracterul excesiv și arbitrar al noii indemnizații de care ar urma să beneficieze deputații și senatorii, iar pe de altă parte, de faptul că acest drept ar urma să se acorde tuturor parlamentarilor care au săvârșit fapte de corupție potrivit vechiului Cod penal, precum și celor al căror mandat a încetat pentru incompatibilitate.

Similitudinea între parlamentari și magistrați, invocată de legiuitor, este forțată, întrucât aceștia din urmă constituie un corp de profesioniști, iar drepturile lor speciale decurg din contributivitatea pe parcursul întregii cariere. Această rațiune nu poate subzista în cazul parlamentarilor care, în virtutea mandatului reprezentativ, au o relație cu alegătorii pe care, în mod liber și acceptând rigorile demnității publice, aleg să îi reprezinte.

Totodată, indemnizația pentru limită de vârstă care se acordă deputaților și senatorilor este de natură a crea confuzii cu privire la natura juridică a acestui drept. Dreptul introdus prin legea transmisă la promulgare nu are însă ca temei, nici măcar în parte, vreunul dintre principiile ce stau la baza stabilirii pensiilor, fiind lipsit de orice legătură cu contribuția la sistemul de asigurări sociale.

În plus, pentru mandatele incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă urmează a se calcula proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de 6 luni de activitate parlamentară. În lipsa precizării caracterului de continuitate a celor 6 luni de mandat, se poate deduce că legiuitorul recompensează activitatea sporadică, inclusiv desfăşurarea acesteia în mandate diferite, cu singura condiţie a însumării a 6 luni, fie chiar şi neconsecutive. În raport cu durata mandatului, astfel cum este stabilită de art. 63 alin. (1) din Constituţie, termenul de 6 luni apare ca derizoriu și în contradicție cu jurisprudența Curții Constituţionale.