Klaus Iohannis, președintele României, a semnat – marți, 13 septembrie 2022 – cartea de condoleanțe deschisă în memoria Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a. Președintele Klaus Iohannis va participa la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a, la Westminster Abbey, în Londra, a anunțat în urmă cu puțin timp, Administrația Prezidențială. Și Custodele Coroanei, Margareta, alături de Principele Radu vor merge la Londra, la funeralii. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei urmează să fie transportat în această după-amiază de la Edinburgh la Londra, cu un avion.
Lideri importanţi ai lumii, printre care preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi reprezentanţi ai Caselor Regale, inclusiv Împăratul japonez Naruhito, sunt aşteptaţi să participe la funeraliile de stat ale Reginei Elisabetei a II-a, care vor avea loc luni, 19 septembrie 2022, la Westminster Abbey din Londra.
Această zi va fi sărbătoare legală în Marea Britanie, sub forma unei zile de doliu național. O perioadă de doliu pentru membrii Familiei Regale va fi respectată până la șapte zile după înmormântarea Reginei.
Astazi, sicriul Reginei va fi transportat de la Edinburgh la Londra cu un avion la bordul căruia se va afla Prinţesa Anne, singura fiică a Suveranei. De la aeroport, unde vor fi prezenţi Regele Charles al IIIl-ea şi membri ai Familiei Regale, sicriul va fi dus la Palatul Buckingham.
La această oră, Regele Charles – însoțit de Camilla, Regina Consoartă – face prima sa vizita în calitate de monarh în Irlanda de Nord. În urma cu câteva minute, s-au întâlnit cu oamenii care s-au adunat la Castelul Hillsborough situat la vest de Belfast, reședința Familiei Regale.
Sursa foto: Presidency