Confidenţialitate

Klaus Iohannis a prezentat bilanțul primului său mandat de președinte | AUDIO

Klaus Iohannis și-a făcut astăzi, la Cotroceni, bilanțul primului mandat de președinte. Asta pentru că pe 21 decembrie începe al doilea mandat al său, cîștigat în urma alegerilor prezidențiale de luna trecută.

Șeful statului a vorbit despre provocările și pericolele ca țara noastră să iasă de pe traiectoria democratică și proeuropeană, dar și despre ce a făcut pentru a opri aceste demersuri, în conflictul cu PSD.

“În ultimii trei ani s-a încercat acapararea întregului stat român și șubrezirea lui. Pentru a contracara aceste forțe profund nedemocratice, am uzat de toate mecanismele constituționale”, a spus Iohannis.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Șeful statului a amintit și de referendumul pe justiție, prin care peste 6 milioane de români au spus că statul de drept trebuie consolidat. În plus, incă de la începutul primului său mandat, Klaus Iohannis spune că și-a propus o agendă extinsă în ceea ce privește modernizarea și recredibilizarea instituțiilor publice.

“În toată această luptă i-am avut alături pe români, atît pe cei din țară, cît și pe cei din Diaspora. Aceștia din urmă, supuși unor umilințe revoltătoare-pentru dorința lor de a-și exercita dreptul lor fundamental de a vota. Această situație de netolerat a încetat în momentul în care am cerut introducerea votului prin corespondență și votului pe durata a trei zile în străinătate”, a declarat Klaus Iohannis.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Președintele Iohannis a amintit și despre cei 2% din PIB alocați apărării , a adus în discuție cele două vizite la Casa Albă dar și faptul că a reușit că România să devină un membru respectat în UE.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Documentul care conține bilanțul primului mandat al președintelui Klaus Iohannis în perioada 2014-2019 are peste 800 de pagini.