Manifestanţi antiguvernamentali au pătruns, în zori, în clădirea care adăposteşte parlamentul şi administraţia prezidenţială din Bişkek, capitala Kîrgîzstanului, contestând rezultatul alegerilor legislative de duminică, relatează BBC.
Ulterior, manifestanţii l-au eliberat din închisoare pe fostul preşedinte Almazbek Atambaev “fără să facă uz de forţă sau de arme”.
Celula fostului lider se afla în clădirea Comitetului pentru securitate naţională, iar gardienii nu au opus vreo rezistenţă.
Luni, cel puţin 120 de persoane au fost spitalizate la Bişkek după ciocniri cu forțele de ordine, notează Radio Free Europe/Radio Liberty.
Dominate de cele două partide la putere, recentele alegeri legislative din Kîrgîzstan au fost umbrite de acuzaţii de fraudă, în special voturi cumpărate.
Manifestanţii au cerut demisia actualului preşedinte Sooro-nbai Jeen-bekov şi repetarea alegerilor.