‘A trebuit să mergem până în România să filmăm această poveste americană. Aş dori să mulţumesc comunităţii cinematografice de acolo pentru că ne-a ajutat în Bucureşti’, a spus Kevin Costner în discursul său în momentul în care a primit premiul Emmy. El a mulţumit echipei care a lucrat la realizarea miniseriei de televiziune ‘Hatfields & McCoys’ şi şi-a încheiat discursul mărturisind cât de mult îşi iubeşte meseria.
Miniseria TV ‘Hatfields & McCoys’, produsă de postul History Channel în colaborare cu Castel Film şi realizată în România, a câştigat două premii, pentru cel mai bun actor în rol principal (Kevin Costner), respectiv secundar (Tom Berenger), la gala Primetime Emmy Awards 2012.
Miniseria ‘Hatfields & McCoys’ a primit în total 16 nominalizări la ediţia din acest an a premiilor Emmy. Astfel, alături de Dragoş Stanomir au fost nominalizaţi artiştii români Şerban Porupcă (‘cea mai bună regie artistică pentru o miniserie TV’, alături de John Vertrees, Derek Hill şi Sally Black) şi Adina Bucur (‘cele mai bune costume pentru o miniserie TV’, alături de Karri Hutchinson).