Keukenhof, cea mai mare grădină de flori din lume, îşi deschide porţile pentru public, joi, într-o ediţie dedicată Epocii de Aur olandeze, o perioadă ce corespunde secolului al XVII-lea, în care această ţară a înregistrat progrese deosebite în domenii diverse, precum comerţ, arte şi ştiinţe, potrivit site-ului keukenhof.nl, citat de News.ro.
Epoca de Aur olandeză a fost, de asemenea, perioada în care au fost realizate marile descoperiri geografice, iar comerţul cu lalele a cunoscut o evoluţie fulminantă.
Punctul central al expoziţiei din 2016 va fi un mozaic uriaş din bulbi de lalele, dedicat Epocii de Aur olandeze. Mozaicul este alcătuit dintr-o dală uriaşă Delft Blue (ceramică olandeză), pe care sunt reprezentate mările şi oceanele Terrei, dar şi casele multicolore de pe canalele din Amsterdam.
Mozaicul are o suprafaţă totală de 250 de metri pătraţi, iar pentru realizarea lui au fost utilizaţi peste 100.000 de bulbi de flori: lalele, zambile şi brânduşe. Bulbii au fost dispuşi în două straturi, pentru că organizatorii au dorit să se asigure că plantele vor înflori pe parcursul întregului sezon.
Lalele reprezintă un simbol al Olandei în întreaga lume, iar Keukenhof nu face excepţie, atribuind acestei flori un loc de cinste în expoziţia sa anuală.
“Tulpomania”, o expoziţie despre istoria lalelelor, de la ”mania lalelelor” din secolul al XVII-lea şi până la statutul ei de floare-simbol din zilele noastre, a fost amenajată în Pavilionul Juliana din Keukenhof.
De asemenea, vizitatorii pot să admire felul în care lalelele sunt cultivate şi să primească informaţii şi sfaturi de la experţii olandezi de la Keukenhof referitoare cele mai bune metode pe care ar trebui să le folosească atunci când doresc să planteze lalele în grădinile lor.
Ediţia Keukenhof 2016 are loc în perioada 24 martie – 16 mai. Un bilet costă 16 euro, pentru adulţi, şi 8 euro, pentru copii.
Keukenhof este cea mai mare grădină de flori din lume şi primeşte în fiecare an peste 750.000 de vizitatori.
Primele menţiuni despre domeniul Keukenhof (”Grădina de bucătărie”) datează din vremea contesei Jacqueline din Bavaria (Jacoba van Beieren, 1401 – 1436), care avea o pasiune pentru bucătăria Castelului Teylingen.
Castelul Keukenhof a fost construit în anul 1641, domeniul având o suprafaţă de 200 de hectare. Parcul, al cărui stil englezesc se păstrează şi astăzi, a fost amenajat de peisagiştii Jan David şi Paul Louis Zocher.
Ideea transformării domeniului într-o expoziţie permanentă de flori de primăvară le-a venit în anul 1949 unor exportatori de bulbi de flori. Un an mai târziu, Parcul de primăvară de la Keukenhof se bucura, la ediţia inaugurală, de un succes uriaş şi a primit peste 236.000 de vizitatori.
În cele opt săptămâni cât durează expoziţia, Keukenhof este ”vitrina” în aer liber a spectaculoasei oferte a sectorului floricol olandez. În toamna anului 2015, angajaţi de la 100 de companii au plantat la Keukenhof peste 7 milioane de bulbi de flori de primăvară. În plus, 500 de cultivatori de flori prezintă o varietate enormă de flori tăiate. Keukenhof este de asemenea o excelenta oportunitate pentru întâlniri de afaceri.
Foto: Shutterstock