Confidenţialitate

Kelemen Hunor: Trebuie să vină Președinția României, parchetele și serviciile să ne spună exact acele informații, argumente și motive pentru care am ajuns în această situație | AUDIO

Kelemen Hunor, președintele partidului UMDR, spune că autoritățile au pierdut încrederea românilor, după decizia CCR. Mai spune că instituțiile statutului trebuie să afle cine este responsabil pentru această situație fără precedent. Parlamentul ar trebui convocat cât mai repede, ne-a declarat Kelemen Hunor:

Kelemen Hunor, președintele UMDR: „Trebuie să stabilizăm viața politică cât mai repede, apoi Guvernul să decidă data alegerilor prezidențiale”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„E nevoie de mai multă transparență, și aici trebuie să vină Președinția României, parchetele și serviciile să ne spună exact care sunt acele informații și argumente și motive pentru care am ajuns în această situație pentru a recâștiga încrederea oamenilor. Fiindcă în acest moment există o lipsă totală de încredere. Măcar la câteva întrebări trebuie să primim răspunsuri. S-a știut din timp sau nu? Dacă s-a știut, de ce nu au acționat? Cine sunt responsabili pentru această situație creată? Trebuie să stabilizăm viața politică cât mai repede, apoi Guvernul să decidă data alegerilor prezidențiale”, a spus la Europa FM președintele UDRM, Kelemen Hunor.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Toni Greblă: „Operațiunile electorale în secțiile din străinătate s-au oprit. În țară au fost sistate operațiunile de predare-primire a materialelor către secțiile de votare”