Actorul Keanu Reeves a semnat un contract cu Netflix care prevede colaborarea pentru un film inspirat din revista de benzi desenate BRZRKR.
Contractul include un film de acţiune în format live-action şi o continuare a acestuia, sub forma unui serial de animaţie, potrivit unui comunicat Netflix.
BRZRKR este o colecţie de 12 reviste de benzi desenate create chiar de Keanu Reeves, al cărei prim număr a fost lansat pe 4 martie în peste 615.000 de exemplare. Proiectul reprezintă cea mai bună lansare a editurii BOOM! în 30 de ani şi ocupă locul al doilea în clasamentul celor mai bine vândute numere de benzi desenate în acest deceniu, după “Star Wars #1”.