Cancelarul austriac Karl Nehammer a fost invitat în țara noastră printr-o scrisoare oficială semnată de șeful PSD – Marcel Ciolacu. „Să se convingă că România merită în Schengen” – conform documentului. Pe de altă parte, liderul UDMR Kelemen Hunor a făcut noi declarații critice la adresa Austriei.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că liderul de la Viena, Karl Nehammer, trebuie să vină în România „să vadă ce înseamnă sute de kilometri de graniță comună cu Ucraina și Republica Moldova”.
În scrisoarea oficială transmisă de șeful social democraților mai scrie că: „Austriecii se pot bucura în linişte la târgul de Crăciun de la Viena şi pentru că România şi aliaţii săi din NATO muncesc zi şi noapte pentru a asigura securitatea şi stabilitatea acestei regiuni”, conchide Marcel Ciolacu.
De asemenea, liderul UDMR Kelemen Hunor a făcut noi declarații în privința aderării la spațiul de liberă circulație.
Critică în termeni duri decizia Austriei de a bloca aderarea României la Schengen, spunând că este o „decizie incorectă, abominabilă”.
A afirmat că votul a fost unul politic și că țara noastră nu trebuie să cedeze șatajului Austriei.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin