Confidenţialitate

Justin Timberlake a lansat single-ul „Can’t Stop The Feeling” – VIDEO

Justin Timberlake a lansat single-ul „Can’t Stop The Feeling”. Melodia face parte din coloana sonoră a filmului de animație ”Trolls”.

În clip apar colegi din distribuția filmului ”Trolls”, cum ar fi Anna Kendrick, Gwen Stefani și James Corden.

Justin Timberlake a compus acest soundtrack pentru film şi, de asemenea, este inclus și în distribuție, dând voce unuia dintre personajele centrale, respectiv Branch. Animația ”Trolls”, produsă de Dreamworks, va apărea în cinematografe pe 4 noiembrie 2016.

Justin Randall Timberlake, în vârstă de 35 de ani, este un cântăreţ american de muzică pop, compozitor, producător muzical, dansator, om de afaceri, filantrop și actor. Născut în Memphis, Tennessee, el a apărut în show-urile televizate “Star Search și Clubul lui Mickey Mouse” în timpul copilăriei. În anii 90, Timberlake a devenit celebru ca membru fondator al formației ‘N Sync, a cărei lansare a fost finanțată de către Lou Pearlman.

În cariera solo, Timberlake este cunoscut pentru hit-urile „Cry Me a River” sau „Rock Your Body” care au debutat în topul Billboard 200. Totodată, a produs single-urile „SexyBack”, „My Love”, și „What Goes Around… Comes Around” care au ajuns în Billboard Hot 100.

De asemenea, Timberlake este câştigătorul a nouă Premii Grammy și patru Premii Emmy. A fondat casa de discuri Tennman Records și o casă de modă numită William Rast.