Jurnalele regretatului actor Alan Rickman, celebru pentru rolul profesorului Severus Snape din seria „Harry Potter”, vor fi publicate sub forma unei cărți, în toamna anului 2022, scrie Variety.
Jurnalele lui Alan Rickman cuprind mai multe subiecte, de la gândurile sale despre actorie până la prietenii și politică. Alan Rickman, pasionat de teatru, scrie în jurnalele sale păreri despre piesele la care a participat, dar și momente din culise de la filmările seriei “Harry Potter“, din care a făcut parte timp de un deceniu, între 2001 și 2011.
Cele 27 de volume de jurnale scrise de mână, care parcurg mai mult de 25 de ani din viața și cariera lui Rickman, vor fi editate într-o singură carte. Actorul britanic s-a apucat de scrierea acestor jurnale la începutul anilor ’90 cu intenția de a le publica. La acea perioadă, cariera lui începuse să prindă contur cu roluri precum Valmont în “Les Liaisons Dangereuses” sau Hans Gruber în “Die Hard”.
Alan Rickman a încetat din viață la vârsta de 69 de ani, din cauza unui cancer pancreatic.