Confidenţialitate

Jurnal de carantină: Ziua 34

  • Fotografie de Ștefan Enache

Grupul de Comunicare Strategică a raportat alte 27 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus. Bilanţul cazurilor mortale a ajuns la 646 în România.

Alte 303 infectări cu SARS-CoV-2 ridică totalul la 11.339.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 11.906 persoane. Alte 23.012 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Ambulanțierii acuză că acordarea stimulentului de risc este dezamăgitor, pentru că Ministerul Sănătății a primit date din teren fără ca angajații de intervenție să fie consultați. La aceast moment, 9 medici, 57 de asistenți și 43 de ambulanțieri sunt infectați cu noul coronavirus.

35 de noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmare în căminele pentru bătrâni din județul Arad. Probleme sunt în centrele de la Sântana, Pecica, Dorobanți și din Arad.

Ministrul de Interne a prezentat a 10-a ordonanță militară de la instituirea stării de urgență. Actul modifică intervalul în care persoanele cu vârste de peste 65 de ani pot circula în afara locuinței. Astfel, acestea pot circula între orele 7.00 – 11.00 și 19.00 – 22.00. “Comportamentul dumneavoastră a fost și este responsabil, ceea ce ne face să credem că, în curând, ne vom apropia de normalitate. Trebuie să întărim protecția în fața acestui inamic. Obligațiile respectate acum conduc la normalitate”, a transmis Marcel Vela.

Avocatul Poporului a atras atenția că decretul stării de urgenţă nu menţionează restricţionarea libertăţii de exprimare. Instituția a solicitat Grupului de Comunicare Strategică lămuriri privind monitorizarea şi analiza ştirilor false, dorind să afle care este procedura de sesizare şi cea prin care este monitorizată apariţia ştirilor false în contextul pandemiei de coronavirus, care este cadrul legal care detaliază aceste situaţii, dar şi din ce perspectivă sunt analizate ştirile în legătură cu care există suspiciuni.

După o ședință organizată la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a anunțat că grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai redeschide, practic, în acest an școlar. Predarea materiei și evaluarea elevilor se va face online.

Ministrul Educației a spus că mediile vor fi încheiate cu minimum două calificative sau note, însă nu se vor mai susține tezele. Potrivit Monicăi Anisie, materia pierdută în acest an școlar va fi recuperată în anul școlar viitor.

Președintele organizației neguvernamentale Expert Forum consideră că riscul redeschiderii școlilor era foarte mare. În opinia sa, actuala criză nu va fi depășită odată cu eliminarea restricțiilor de deplasare, la data de 15 mai, când va fi ridicată starea de urgență în România. “Va fi mult văzând și făcând. Nici cu criza nu încheiem. Dacă, prin iulie, se vor ridica toate restricțiile, nu înseamnă că nu se pot reimpune din toamnă, dacă va fi cazul. Lumea trebuie să se pregătească psihologic de o cursă ceva mai lungă, nu chiar maraton, dar nici sprint de 100 de metri. E posibil să fie reveniri în materie de restricții”, a spus Sorin Ioniță la Europa FM.

Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava va avea o nouă conducere interimară, care provine din rândul personalului medical. Noua structură a fost aleasă într-un mod inedit, prin vot, și va prelua atribuțiile de conducere gradual de la medicii militari care conduc acum spitalul.

Patronii de restaurante vor să își redeschidă localurile la 15 mai. Pierderile sunt prea mari, spun ei, și promit că vor respecta măsurile de distanțare socială.

Premierul a anunțat că guvernul pregătește un plan de repornire a economiei după criza generată de coronavirus.

Ludovic Orban a anunțat, totdată, că aplicaţia pentru IMM-uri va fi funcţională începând de marţi. Șeful a amintit că platorma de garantare a creditelor ”nu se merge pe principiul primul venit, primul servit”.

Într-un interviu pentru Europa FM, ambasadorul Germaniei la București a dat asigurări că lucrătorii sezonieri vor munci în condiții sanitare corecte.

Ungaria a relaxat condițiile pentru românii care merg la muncă în vestul Europei, aceștia putând tranzita țara vecină într-un interval de 12 ore. 

Chiar dacă nu știm exact când vom putea merge în acest an la plajă pe litoralul românesc, administratorii plajelor fac deja pregătiri pentru distanțarea socială. Una dintre măsuri este că șezlongurile nu vor mai fi înghesuite ca până acum.

Băncile din UE urmează să primească facilităţi de capital pentru a putea ajuta companiile să facă faţă crizei generate de pandemie. Printre acestea se numără și relaxarea modului de calculare a ratei de îndatorare în momentul acordării creditelor pentru companii.

Noul coronavirus a răpus peste 125.000 de persoane în Europa, potrivit unui bilanţ întocmit de agenția France Presse. Italia (26.977) şi Spania (23.521) sunt ţările europene cele mai afectate, urmate de Franţa (22.856) şi Regatul Unit (21.092).

Numărul cazurilor confirmate pe continent a ajuns la 1.387.411. COVID-19 a ucis 207.511 de persoane la nivel mondial.

Întors la biroul său din Downing Street 10, după o convalescență de două săptămâni care a urmat infectării cu noul coronavirus, premierul britanic le-a transmis concetățenilor că, pentru moment, nu poate spune când va începe relaxarea restricțiilor impuse de epidemie.

Franţa raportează o creştere lunară record a numărului de cereri de şomaj ca urmare a situației de criză generate de epidemie. În martie, guvernul de la Paris a instituit măsuri aspre de carantină.

Dentiştii din Franţa au făcut un protest inedit, după ce li s-a cerut să reia activitatea în cabinete, însă nu li s-au asigurat și echipamentele de protecție. Manifestul a devenit viral pe internet.

Elvețienii s-au grăbit spre saloane de înfrumusețare și cabinetele stomatologice în prima zi în care ţara a început să relaxeze restricţiile impuse de epidemie.

Rusia a raportat 6.198 de infecții suplimentare cu noul coronavirus. Bilanţul total a crescut la 87.147, depăşind astfel China, țară unde a izbucnit pandemia la sfârşitul anului trecut.

În contextul actualei pandemii generate de noul coronavirus, organizațiile criminale din Mexic încearcă să capete influență prin acțiuni cartiabile. Cartelurile de droguri distribuie ajutoare persoanelor nevoiașe și vârstnicilor, ceea ce poate submina în viitor autoritatea guvernului.

Competițiile sportive se mută în mediul online. Turneul de tenis de la Madrid este organizat în acest an pe internet. Mai mulți jucători și-au anunțat prezența la competiția organizată prin intermediul unui joc video. Meciurile sunt transmise pe contul de Facebook al turneului.

Mari festivaluri de cinema, între care cele de la Cannes, Veneţia, Berlin sau Toronto, se alătură unui maraton virtual pe YouTube. We Are One: A Global Film Festival va debuta la 29 mai.

Devenită prima țară care a oprit transmiterea comunitară a coronavirusului, Noua Zeelandă a ridicat restricțiile de carantină.

Peste un milion de australieni au descărcat o aplicaţie pentru telefoane inteligente, folosind tehnologia Bluetooth și destinată monitorizării persoanelor în actualul context epidemic, dar în ciuda temerilor legate de o potenţială încălcare a confidenţialităţii.

  • Jurnal online de carantină, realizat de Andrei Paleu