Din 25 martie, România s-a alăturat statelor care au instituit carantina generală, în încercarea de a limita răspândirea cazurilor de nou coronavirus.
Experții insistă că izolarea socială este, la momentul actual, cea mai eficientă metodă de control, preluând astfel din presiunea pusă pe medici și asistente, aflați în prima linie de luptă cu actuala pandemie.
Zilnic, într-un Jurnal online de carantină, vă ținem la curent cu evoluția epidemică din țară, dar și din restul lumii.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că numărul cazurilor de infecție cu nou coronavirus a ajuns la 9.710 în România, în creștere cu 468.
Bilanțul epidemic a depășit pragul de 500 de decese.
La ATI, sunt internați 288 de pacienți.
De la debutul epidemiei, în România s-au vindecat 2.406 de pacienți testați pozitiv cu SARS-CoV-2.
Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a anunțat că medicul răpus de COVID-19 a fost testat în luna martie, în două rânduri, iar rezultatele au fost negative. Doctorul a stat 14 zile în izolare la domiciliu, fiind contact cu primul caz confirmat din judeţul Constanţa, cel al asistentului medical de la Secţia Medicală II.
Șeful statului a declarat că, după data de 15 mai, când expiră actuala stare de urgență, toată populația va fi obligată să poarte mască de protecție în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun. Totodată, Klaus Iohannis a subliniat că, după data de 15 mai, nu vor mai fi necesare declarațiile pe proprie răspundere pentru a ieși în spațiile publice.
La Europa FM, medicul infecționist Andreea Moldovan a îndemnat la prudență. În opinia sa, este prea devreme pentru relaxarea restricțiilor impuse pentru a asigura izolarea socială, singura soluție, la momentul actual, de prevenire a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2.
Deocamdată, autoritățile iau în calcul posibilitatea ca persoanele de peste 65 de ani să poată ieși la cumpărături atât seara, cât și dimineața. Ministrul Internelor, Marcel Vela, nu vrea ca seniorii să fie expuși temperaturilor ridicate de la orele prânzului.
Până la revenirea elevilor la școală, toate cadrele didactice trebuie să țină legătura online cu elevii. Secretarul de stat pentru Învătământul Preuniversitar, Luminița Barcari, a declarat – pentru Europa FM – că învățătorii și profesorii trebuie să facă dovada că au făcut activități online. De exemplu, dascălii pot face capturi de pe ecranul unul laptop sau al unui telefon de exemplu.
Fost preşedinte, Traian Băsescu critică autoritățile pentru că testează insuficient în actualul context epidemic. Din acest motiv, spune el, nu cunoaștem nivelul de răspândire a virusului.
8 angajați și 10 pacienți au fost infectați cu coronvirus la Spitalul Municipal Pașcani.
Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus este în creștere la şantierul naval Damen Galaţi.
La Arad, două octogenare s-au vindecat de COVID-19.
FRF a propus ca finalul ediţiei de campionat fotbalistic să se desfășoare în Turcia.
De la descoperirea sa în China, în decembrie 2019, noul coronavirus a ucis mai mult de 180.000 de persoane la nivel global, potrivit France Presse. Aproape două treimi dintre decese au fost raportate în Europa.
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătății a avertizat, miercuri, că omenirea este departe de a încheia lupta cu noul coronavirus, care a provocat moartea a 177.800 de decese pe glob. “Nu vă lăsaţi înşelaţi! Avem încă un drum lung de parcurs. Acest virus ne va însoţi mult timp de acum înainte!”, a precizat etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferințe susținute la sediul OMS din Geneva.
În Italia, bilanţul total al epidemiei a ajuns la 25.085 de decese. Persoanele vindecate sunt 54.543, în creștere cu 2.943, cea mai mare de la începutul crizei.
Autoritățile californiene au anunțat că primele două decese cauzate de noul coronavirus s-au înregistrat la începutul şi la mijlocul lui februarie, cu câteva săptămâni înainte de debutul crizei sanitare. Ambele victime au murit la domiciliu, spun autoritățile comitatului Santa Clara. Autopsiile au confirmat că acestea erau infectate cu SARS-CoV-2.
Pentru prima data după mai bine de o lună de izolare, persoanele în vârstă au voie să își părăsească locuințele în Serbia. Odată cu relaxarea măsurilor de carantină, vârstnicii de peste 65 de ani vor putea ieşi din case, însă 3 zile pe săptămână, pentru o jumătate de oră.
Zborurile ieftine cu avionul ar putea deveni amintire. Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni spune că noile reguli de distanțare socială ar fi imposibil de aplicat într-un avion low cost, de mici dimensiuni, iar companiile ar da faliment.
În viitor, turiștii ar putea merge în vacanță cu “pașaport de coronavirus”, aică un certificat medical care să arate că nu sunt bolnavi. Deocamdată, Grecia și Croația – două dintre cele mai căutate destinații turistice pe continent – s-au gândit la o asemenea măsură.
Autoritățile germane relaxează treptat măsurile impuse pentru a stopa răspândirea COVID-19. La începutul săptămânii magazinele mai mici, cu o suprafaţă de până la 800 de metri pătraţi, au fost redeschise. De săptămâna viitoare, locuitorii din capitala Berlin trebuie să își acopere nasul și gura atunci când folosesc transportul în comun.
- Jurnal online de carantină, realizat de Andrei Paleu