Confidenţialitate

Jurnal de carantină: Ziua 21

Din 25 martie, România s-a alăturat statelor care au instituit carantina generală, în încercarea de a limita răspândirea cazurilor de nou coronavirus.

Experții insistă că izolarea socială este, la momentul actual, cea mai eficientă metodă de control, preluând astfel din presiunea pusă pe medici și asistente, aflați în prima linie de luptă cu actuala pandemie.

Zilnic, într-un Jurnal online de carantină, vă ținem la curent cu evoluția epidemică din țară, dar și din restul lumii.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, de-a lungul zilei, alte 15 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus.

Bilanțul epidemic a urcat la 351 de cazuri mortale.

Între noile victime se numără o asistentă medicală din orașul ialomițean Țăndărei. Până acum, au mai murit o asistentă medicală din Brașov și un ambulanțier din Suceava.Peste 800 de cadre medicale au fost infectate. Cele mai multe dintre acestea sunt din Suceava.

Numărul cazurilor de nou coronavirus a ajuns la 6.879, în creștere cu 246 față de raportarea precedentă. 1.051 de persoane s-au vindecat.

La ATI, sunt internați în jur de 240 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.645 de persoane. Alte 67.268 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

De la debutul epidemiei, la nivel național au fost realizate 70.097 de teste.

Ministrul de Interne a prezentat acordul semnat cu Patriarhul Daniel privind acţiunile prilejuite de sărbătorile pascale. ”Vom ajuta BOR la împărţirea sfintelor Paşti şi a Luminii Sfinte, aduse de la Ierusalim în seara Învierii”, a declarat Marcel Vela.

Premierul este convins că modalitatea stabilită prin acordul dintre MAI și Biserica Ortodoxă pentru zilele de Paște nu îi pune în pericol pe credincioși. Într-o declarație pentru Europa FM, Ludovic Orban dă asigurări că “mecanismul a fost gândit în așa fel încât să elimine riscul de răspândire a noului coronavirus”.

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de prelungire a stării de urgență pentru încă 30 de zile. Documentul trebuie aprobat de Parlament. Ședința a fost programată joi. Este neclar cum vor vota PSD și ALDE, ai căror lideri critică guvernul pentru că nu ar fi adoptat măsuri de salvare a economiei în fața efectelor negative ale stării de urgență.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a criticat guvernul că nu prezintă un plan de măsuri pentru relansarea economiei. Parlamentarii formaţiunii vor lua decizia ”responsabilă” la votul pentru încuviințarea prelungirii stării de urgență.

Premierul s-a arătat încrezător că aleșii se vor împotrivi prelungirii stării de urgenţă.

Substaţia de Ambulanţă din incinta Spitalului Orăşenesc Ţăndărei a fost închisă. 4 cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus. Alte 12, ambulanţieri şi asistente, aşteaptă rezultatele testelor.

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad face o anchetă internă după ce o femeie a reclamat că a stat încuiată într-un salon, timp de şase ore, cu o pacientă care a murit din cauza COVID-19. Un medic a demisionat după ce s-a constatat că nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile, iar un altul a fost înlocuit.

Peste 100 de persoane au fost confirmate cu SARS-CoV-2, până la acest moment, în cele două aziluri de bătrâni din Galați, devenite focare de infecție. Alte zeci de teste sunt în lucru.

Un preot și un dascăl din orașul Târgu Frumos, județul Iași, au fost confirmați cu noul coronavirus. Cei doi slujesc la Biserica Lipovenească din localitate și ar fi intrat in contact cu zeci de persoane în ultimele două săptămâni.

Pentru că nu a recunoscut că a fost în străinătate, o angajată a Primăriei Zalău, infectată cu noul coronavirus, este cercetată penal.

Angajați ai Spitalului Județean de Urgență Târgoviște au ieșit în halatele de lucru în fața unității pentru a întâmpina moaștele Sfântului Nifon, purtate în pelerinaj prin oraș. Imaginile au atras numeroase comentarii critice pe Facebook.

Un medic epidemiolog de la Spitalul Dimitrie Gerota din Capitală, care avea obligaţia să identifice toate persoanele care au intrat în contact cu cazuri confirmate de COVID-19, a omis trecerea unui coleg în evidenţele anchetei epidemiologice și este cercetat penal.

În ciuda crizei, Direcția de Protecție a Copilului Sector 6 i-a expediat un cadou pascal costisitor președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Ciprian Ciuc a postat pe contul său de Facebook imagini cu produsele de lux, despre care anunță că le-a returnat: șampanie Moet, pateu de gâscă, cafea, lichior și diverse dulciuri.

Polițiștii și jandarmii au depistat alte peste 8.000 de persoane care nu au respectat restricţionarea circulaţiei, măsură impusă în contextul stării de urgență, instituite ca urmare a epidemiei de nou coronavirus. Sancţiunile contravenţionale însumează valoarea de 17.888.495 de lei.

Potrivit unui sondaj, 8 din 10 români români caută, de mai multe ori pe zi, informații despre pandemie.

28 de ONG-uri adună donații pentru combaterea efectelor COVID-19 prin platforma RoHelp.ro.

În ultima lună, s-a triplat numărul apelurilor la Telefonul Vârstnicului.

Președintele Consiliului Fiscal a avertizat – la Europa FM – că deficitul bugetar ar putea ajunge, în acest an, la 7% din Produsul Intern Brut. Daniel Dăianu crede că Guvernul greșește când calculează un deficit majorat cu doar 2% din PIB peste cel asumat deja.

Fondul Monetar Internațional estimează o scădere cu 5% a economiei românești în acest an, o inflație de 2,2%, un deficit de 5,5%, precum și creșterea șomajului la peste 10%, pe fondul efectelor economice generate de pandemia de coronavirus.

De la începutul pandemiei, 52 de cetățeni români aflați în străinătate au murit (13 în Italia, 13 în Franța, 15 în Marea Britanie, 7 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia).

Autoritățile sanitare britanice a raportat alte 778 de decese ale unor pacienţi infectați cu noul coronavirus. Bilanțul epidemiei de COVID-19 a ajuns la 12.107 cazuri mortale înregistrate în spitalele din Regat.

Organizația Mondială a Sănătății a publicat o nouă listă de mituri, viralizate în mediul online, dar care sunt demontate de specialiști.

Germania a raportat 2.082 de noi infecții cu SARS-CoV-2. Numărul total al contaminărilor a crescut la 125.098. Pentru a 4-a zi la rând, bilanțul păstrează tendința de scădere.

Parlamentul turc a adoptat o lege prin care aprobă eliberarea a aproape 45.000 de deţinuţi, într-o încercare de a preveni extinderea noului coronavirus în închisori. 17 cazuri de COVID-19, între care și 3 decese, și alte 17 infectări cu SARS-CoV-2, virusul care provoacă boala, au fost confirmate în sistemul penitenciar.

Autoritatea americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) a autorizat cel dintâi test de salivă pentru depistarea cazurilor de nou coronavirus. Prototipul a fost creat de cercetătorii de la Rutgers University. Testele obișnuite pentru SARS-CoV-2 se bazează pe probe prelevate din nas și gât.

Premierul indian a extins cu 3 săptămâni perioada de carantină a ţării sale, până pe 3 mai. Într-un discurs televizat, Narendra Modi a anunţat că, în unele zone, activitatea economică ar putea fi permisă, în condiţii stricte, începând de săptămâna viitoare. Șeful executivului indian a adăugat că vor fi emise noi reguli, pentru a sprijini fermierii şi persoanele sărace.

Compania ungară Wizz Air anunță va concedia 1.000 de angajaţi, 19% din efectivul total, ca urmare a situaţiei create de pandemie. Totodată, salariile piloţilor, însoţitorilor de bord şi personalului administrativ vor fi reduse, în medie, cu 14% Wizz Air funcţionează la doar 3% din capacitate.

Carabinierii din Roma au amendat cu 400 de euro o femeie care a ieşit la plimbare cu broasca sa ţestoasă. Polițiștii au concluzionat că italianca, în vârstă de 60 de ani, a ieșit din domiciliu fără un motiv justificat.

  • Jurnal online de carantină, realizat de Andrei Paleu