Confidenţialitate


Jumătate din ţară, sub cod galben de vreme rea, cu vânt, ploi, ninsori şi polei


Jumătate din ţară, sub cod galben de vreme rea, cu vânt, ploi, ninsori şi polei

Aproape jumătate din judeţele ţării se află, până miercuri seară, sub atenţionare cod galben de vreme rea – vânt puternic, ploi, ninsori însemnate cantitativ şi strat de zăpadă consistent la munte, dar şi polei în zonele joase.

Avertizarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) vizează 23 de judeţe şi este în vigoare de marţi, de la ora 12.00, până miercuri, la ora 20.00, interval în care precipitaţiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării.

”La început, vor fi mai ales ninsori, care se vor transforma treptat în lapoviţă şi ploaie şi vor favoriza producerea de polei în Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Banat şi pe arii restrânse în rest, cu precădere în Muntenia şi în Moldova. Cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp şi izolat 30-35 l/mp, cu precădere în zonele de munte şi în sud-vest”, spun meteorologii.

Până miercuri la ora 20.00, este cod galben de intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ şi strat de zăpadă consistent în zona de munte, dar şi cod galben de polei în sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei şi a Transilvaniei. Astfel, sunt sub cod galben toate localităţile din judeţele Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Caraş-Severin, Hunedioara, Alba, Sibiu, Braşov, Harghita, Mureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj şi Maramureş, dar şi localităţi din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare.

În plus, precipitaţiile vor continua în noaptea de miercuri spre joi (17/18 ianuarie) în estul, sud-estul şi centrul teritoriului şi se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria