Confidenţialitate

Julie Andrews, recompensată pentru întreaga carieră

Actriţa Julie Andrews a fost recompensată pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Veneţia.

Julie Andrews, în vârstă de 83 de ani, care a câştigat un premiu Oscar în 1965 pentru interpretarea personajului principal din filmul “Mary Poppins”, a primit Leul de Aur pentru întreaga carieră şi a fost aplaudată de spectatorii prezenţi la Mostra 2019.

“Mă consider binecuvântată că mi-am petrecut o mare parte din viaţa mea profesională în universul artei cinematografice”, a declarat vedeta britanică.

“Încă mă minunez de faptul că eu am fost norocoasa fată invitată să interpreteze acele roluri minunate”, a adăugat Julie Andrews.

Julie Andrews şi-a început cariera în copilărie, jucând în spectacole puse în scenă de teatrele aflate în cartierul West End din Londra, înainte de a juca în numeroase producţii teatrale şi pe Broadway, la New York.