În județul Prahova, cinci dintre candidații la alegerile parlamentare sunt anchetați de procurori pentru fapte de corupție.
Senatorul Radu Oprea este al doilea pe lista PSD Prahova la Senat. Radu Oprea a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prejudiciul produs în acest caz fiind de peste 220.000 de lei.
Și Andreea Cosma, fiica fostului șef al CJ Prahova Mircea Cosma, candidează pentru un mandat de deputat deși a fost trimisă în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu în privința vânzării ilegale ale unor terenuri.
Actualul deputat Virgil Guran candidează pentru un mandat de senator, fiind pe locul 2 pe lista PNL Prahova. În 2005, el a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, 4 ani după gratii, pentru fals intelectual și 3 ani, pentru evaziune fiscală. Decizia instanței a fost contestată, iar procesul a fost amânat până când faptele s-au prescris.
Sebastian Ghiță, unul dintre membrii Partidului România Unită (PRU) condus de Bogdan Dianconu, este urmărit penal în mai multe dosare de corupție, dar candidează pentru un nou mandat de parlamentar.
Omul de afaceri este pe locul doi pe lista PRU Prahova pentru Camera Deputaților. În două dosare penale, Sebastian Ghiță a fost trimis în judecată. Ultimul dosar este cel în care este cercetat alături de fostul premier Victor Ponta, în legătură cu vizita lui Tony Blair în România. Procurorii susțin că Sebastian Ghiță ar fi plătit 220.000 de euro pentru vizita lui Tony Blair în România. În schimb, Victor Ponta l-a trecut pe un loc eligibil la alegerile parlamentare din 2012. De altfel, Sebastian Ghiță a și ajuns atunci deputat.
Sebastian Ghiță mai este cercetat în dosare în care sunt anchetați nume importante din politică și din justiție din județul Prahova.
Veronica Diaconu este un alt candidat cu probleme penale. Fosta primăriță din comuna prahoveană Gorgota a fost condamnată în primă instanță la 6 ani de închisoare într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri care valorează zeci de milioane de euro.
Veronica Diaconu a fost trecută pe lista PRU Prahova pentru un loc în Camera Deputaților.
Listele complete ale partidelor
Pe listele de la Camera Deputaţilor, PSD deschide lista cu Paraschiv Rodica, de profesie inginer, iar pentru Senat cu economistul Savin Emanoil.
Lista PSD PRAHOVA Camera Deputatilor
PNL deschide lista la Camera Deputaților în judeţul Prahova cu inginerul Ionescu George, iar la Senat cu Dumitrescu Iulian, de profesie economist.
Lista PNL PRAHOVA Camera Deputatilor
La PMP Prahova, primul pe lista Camerei Deputaților este Bozianu Nicoleta Cătălina, de profesie economist, iar la Senat este inginerul Udrişte Gheorghe.
Lista PMP PRAHOVA Camera Deputatilor
ALDE deschide lista la Camera Deputaților cu Gavrilescu Graţiela Leocadia, de profesie inginer petrochimist, iar la Senat cu juristul Meleşcanu Teodor Viorel.
Lista ALDE PRAHOVA Camera Deputatilor
La USR (Uniunea Salvați România) primul pe lista Camerei Deputaților este Rădulescu Dan Răzvan, de profesie muzeograf, iar la Senat este inginerul Marussi George Nicolae.
Lista USR PRAHOVA Camera Deputatilor
Tot în judeţul Prahova vor mai candida la alegerile parlamentare și partidele ANR – Alianța Noastră România, UDMR, PER – Partidul Ecologist Român, PRU – Partidul România Unită, PRM – Partidul România Mare, dar şi un candidat independent.
Lista ANR PRAHOVA Camera Deputatilor
Lista PER PRAHOVA Camera Deputatilor
Lista PRM PRAHOVA Camera Deputatilor
Lista PRU PRAHOVA Camera Deputatilor