Confidenţialitate

Județul Galați, lovit de o furtună puternică | GALERIE FOTO

Zeci de mașini au fost avariate și numeroși arbori au fost doborâți la Galați, joi seară, după o furtună puternică care a durat aproape o jumătate de oră.

Centrul municipiului a fost complet paralizat. Apa a atins, pe alocuri, și 30 de centimetri înălțime, relatează Emanuela Turcu.

Recent reabilitată și modernizată, canalizarea nu a făcut față potopului.

În mai multe zone ale orașului au fost raportate pene de curent.

Peste o sută de apeluri au fost înregistrate la numărul de urgență 112.

Grindină a avut dimensiunea unui ou de porumbel, distrugând pomi fructiferi.

La Matca, mai multe solarii cu legume au fost luate de vântul violent sau au fost distruse de ploaia cu gheață.

Drumul spre Vama Giurgiuleşti a fost blocat temporar de doi copaci prăbușiți pe carosabil.

Localitatea Piscu a rămas în beznă.

Inspectoratul județean pentru Situații de Urgență estimează că intervențiile în zonele afectate vor dura toată noaptea.