Fostul președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, ,,a profitat de influența deținută în baza funcției pe care o deținea pentru a obține sume uriașe raportat la veniturile la care era îndreptățit,, scriu judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție în actul de arestare a fostului viceguvernator, publicat de Ziarul Adevărul.
Acesta este principalul motiv pentru care judecătorii au decis că Olteanu trebuie arestat, chiar și la domiciliu.
Bogdan Olteanu a fost arestat vinerea trecută pentru trafic de influență în cazul numirii lui Liviu Mihaiu, în 2008, guvernator al Deltei Dunării.
Magistrații precizează că fostul președinte al Camerei Deputaților a ignorat ,,exigențele de etică pe care le presupune calitatea de ales public.,, Fapta apare cu atât mai gravă având în vedere poziția pe care o deținea inculpatul la momentul săvârșirii statului, considerată a treia poziție în stat.
DNA îl acuză pe Bogdan Olteanu că în perioada iulie – noiembrie 2008, a cerut și primit de la Sorin Ovidiu Vântu, un milion de euro și sprijin electoral, pentru a convinge membri ai Guvernului să-l numească pe Liviu Mihaiu guvernator al Deltei.
Banii ar fi fost fost dați de către omul de afaceri printr-un intermediar, la sediul unui partid politic.
Judecătorii țin să precizeze în încheierea arestării că probatoriul procurorilor anticorupție nu se bazează doar pe denunțuri, ci și pe documentele bancare relevante obţinute din Bulgaria și interceptări.
„Numirea persoanelor în diferite funcţii publice de către politicieni în schimbul plăţii unor sume de bani, reprezintă un fenomen de o gravitate extremă pentru societatea românească, având în vedere că este de natură să ducă la perpetuarea şi multiplicarea corupţiei,, mai spun judecătorii de la Înalta Curte.
Olteanu a fost arestat la domiciliu, însă DNA a contestat decizia cerând ca inculpatul să fie trimis în arest.
Judecătorii vor lua o decizie pe 11 august.