Judecătoarea din Brăila, care l-a eliberat din arest pe violatorul unei fetițe, a fost suspendată din funcție, până la finalizarea cercetării disciplinare. Decizia a fost luată de Consiliul Superior al Magistraturii.
În urmă cu aproape două săptămâni, CSM s-a autosesizat și a început o anchetă, după ce judecătoarea din Brăila l-a eliberat din arestul Poliției și l-a trimis în arest la domiciliu pe un bărbat care, timp de 8 luni, sechestrase și violase în mod repetat o fetiță de 13 ani.
În motivarea sentinței, judecătoarea Cristina Coarnă a precizat că faptele inculpatului, deși reprobabile, nu sunt de o așa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare, o reacție a societății din care să rezulte că oamenii consideră faptele sale ca punându-le în pericol viața ori existența în vreun fel.
Nu au existat ieșiri în stradă, proteste în presă, a mai scris Coarnă în motivare. Judecătoarea a conchis că faptele inculpatului nu sunt chiar un atentat terorist care să genereze victime multiple sau un omor care să stârnească o teamă generală, ce ar justifica măsura arestării preventive.
La finalul anchetei, CSM poate decide sancționarea judecătoarei Cristina Coarnă, cea mai aspră sancțiune fiind excluderea din magistratură.
Emanuela Turcu, Europa FM