Cristian Tudor Popescu: “Astăzi sărbătorim, acesta e verbul potrivit, vinderea lui Iisus de către Iuda. Iscarioteanul este coruptul numărul 1 al poveștii creștinismului.
Iuda deținea postul de apostol, între cei 12, ceea ce îi dădea acces la informații cu caracter personal ale Mântuitorului – de pildă, unde se va afla în noaptea de miercuri spre joi. Inițiatul a comunicat această informație celor interesați contra sumei de arginți 30. Caz tipic de corupție.
Teologii nu au putut stabili cu precizie motivul pentru care l-a vândut Iuda pe Iisus. Poate că era arghirofil sau poate că era nemulțumit de menținerea lui Iisus în limitele criticii religioase, de refuzul acestuia de a fi un Mesia autentic, adică un lider politico-militar al unei revoluții care să elibereze poporul evreu. Un lucru însă este sigur: nu îi dorea moartea.
Când a văzut că putredul său sărut îl duce pe Învățător la execuție, cel din urmă dintre apostoli a vrut să înapoieze banii cruzilor săi mituitori. Pentru că aceștia n-au vrut să-i primească, i-a azvârlit pe podeaua templului și s-a dus să se spânzure, punând capăt vieții sale.
Potrivit unui proiect legislativ PSD-ALDE, care sărbătorește infracțiunea de corupție biblică, având în vedere valoarea șpăgii, Iuda ar fi primit câteva luni de închisoare, pe care le-ar fi executat la domiciliu sau în rate, la sfârșit de săptămână. Între timp ar fi putut să scrie și Evanghelia după Iuda și i se scădeau 20 de zile din detenția la el acasă. O astfel de lege exprimă viziunea majorității aleșilor față de corupție: un păcat ușurel, aflat în firea omului, care, la urma urmelor, nici n-ar trebui pedepsit altfel decât prin recuperarea prejudiciului și baterea pe burtă a făptuitorului.
Atunci, în joia de demult, Iuda a fost de altă părere: s-a judecat și condamnat singur, când a înțeles că actul lui de corupție, comis din lăcomie sau trufie, a dus la moartea unui om fără de vină. Returnând și prejudiciul, când le-a aruncat arhiereilor cei 30 de arginți.
Iisuși nu prea se găsesc momentan pe aici, dar măcar un Iuda de-ar avea România. Adică un om care să-și recunoască greșeala și să-și asume a plăti până la capăt pentru ea. Un om care să înțeleagă, cutremurat, că orice faptă de corupție poate să ducă la moartea unor semeni nevinovați.
Că dacă mituiești sau ești mituit, undeva în țara asta niște dezinfectanți de spital se fac apă chioară și ucid, materiale ieftine și neignifugate ard oameni pe rug, hălci rupte dintr-o autostradă provoacă accidente mortale, juzi corupți distrug vieți, tineri pot să moară așteptând un rinichi sau un ficat luat peste rând de bătrâni cu bani și faimă, un bătrân sărac și bolnav, fără bani de șpagă, se prăbușește fiind mereu alungat de la ghișeu.
Fiecare ban necinstit face până la urmă cel mai mare rău unui om.
Iuda a returnat prejudiciul material, înapoind cei 30 de arginți, dar a încercat să micșoreze și prejudiciul moral pricinuit oamenilor de gestul lui. În România, faptele de corupție nu pot fi pedepsite cu moartea, căci s-ar depopula țara, mai mult decât oricum este. Dar prejudiciul moral pe care îl creează majoritatea aleșilor neamului tratând ciuma corupției ca pe un guturai, ca să se poată răspândi în voie, cred că nici Iisus Hristos nu-l poate recupera.”
