● În cursul după-amiezii, repauzatul de covid ÎPS Pimen s-a prezentat la poarta principală a Raiului, solicitând accesul. A fost întâmpinat de Sf. Petru, șeful triajului, care l-a întrebat: „De ce ai luat în deșert numele meu, fiind chemat Petru, deși ai fost botezat Vasile?”. „Preasfinte, așa a zis tovarășu colonel”. „Păi, nu-ți ajungea Sidorovici?”. „Preasfinte, Sidorovici era pentru Interne, Petru pentru Externe, adică DIE”. „Bun, ai lucrat în Externe, atunci nu mai intri în Rai”. Pimen, în lacrimi: „De ce preasfinte părinte, păcatele mele, pentru că i-am turnat pe ăia care nu iubeau conducerea de partid și de stat?”. „Nu, Vasile. Te detașăm în Iad, că avem nevoie de informații și de acolo”.
● Într-un timp record, fostul jurnalist Rareș Bogdan s-a umflat puternic în gușă. Ținut de Orban în șomaj tehnic, sare la beregățile guvernului liberal mai ceva decât PSD. După ce a amenințat vreo 4 miniștri că-i dă jos dacă nu-i răspund la telefon, prim-vicele PNL a slobozit un discurs pentru care Dragnea îi trimite pupici din pușcărie: „Ce se-ntâmplă este o rușine. Am cerut să merg în Germania, nu mi s-a permis. Statul trebuie să dea cu pumnul în masă. Nu trebuie să stai ca ghiocelul, cu capul plecat. Întreaga Românie e umilită, nu doar cei de la muncă. Violeta să se poarte ca un stăpân, nu ca o slugă”.
Deci, români, popor de stăpâni, zice dl Bogdan. Nemțește sună rău al dracului – Herrenvolk. Întrebarea e, stăpâni ai cui suntem noi, românii? Cine sunt slugile, cum ar veni, untermenschen?
● De ce-om pleca numai în Vest? De ce nu și în Est? Inteligenții asimptomatici, eroii luptei cu covidul care nu există, în frunte cu pușcăriașul mitarnic Severin și șnapanul botoxat Cataramă, ar trebui să emigreze în Republica Moldova. Acolo ar găsi adăpost la sânul sucursalei din Chișinău a Patriarhiei moscovite, Mitropolia ortodoxă. Care îi unge pe suflet: „Sistemul antihristic mondial bagă cu vaccinul anticovid microcipuri în oameni pentru a-i controla prin 5G”, „Nanoparticule, unde, Apocalipsa”, „Bill Gates e Satana”.
Întrebare: da săracu Soroș nu mai face nimic? Nu-l mai bagă nimeni în seamă?
Altă întrebare: poate ar trebui ca Bill Gates să nu strice niciun chips pe inșii care cred că urmează a fi manipulați prin cipsuri, căci aceștia se manipulează singuri și fără?
Concluzie: Inteligenți asimptomatici de pe ambele maluri ale Prutului, uniți-vă!
● Dacă autoritățile lăsau zecile de mii de români întorși din Vest să treacă nestingheriți prin Nădlac, ar fi fost mai puține contaminări decât prin înghesuirea lor cap în cap în fața barierelor. Cum a zis un om supărat: „M-am păzit în Londra și n-am luat virus, și îl iau aici să-l duc acasă la familie!”.
● Virus, nevirus, cetățenilor le e foame, iar președintele Iohannis le dă Pésede pe pâine. Fără să țină seama că multora PSD le face greață.
P.S.
Informație secretă, în exclusivitate: cei care se tem să li se ia temperatura cu pistolul îndreptat spre frunte se tem, de fapt, că li se va afișa digital câtă minte au în cap.
Cristian Tudor Popescu la Judecata de Joi, în Deșteptarea:
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.