Confidenţialitate

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Parașuții liberali

Președintele Iohannis și-a aruncat paltonul pe capota PNL și a tăcut majestuos până aseară, în vreme ce coaliția se rupea în figuri din cauza lui. De ce? Pentru că era sub Trufia Sa să-și țină paltonul pe braț, adică să iasă și să spună că vrea la Senat.  Dacă PSD, exploatând momentul, nu-i punea piedică, și legea lui ar fi fost votată, Iohannis ieșea și declara că, deși este istovit de munca pentru țară, va candida în urma rugăminților fierbinți ale membrilor PNL.

Adică, după ce s-a băgat în seamă pe la toate clanțele Americii și Europei, refuzatul la export jignește o țară care l-a ales de două ori. E ca și cum, întrucât n-a reușit să-și facă actele cu o străineză de lux, ginerică Iohannis îi face încă o dată onoarea amărăștencei ăsteia de Românica.

Iar N. Ciucă arată ce înseamnă să fii o nulitate parașutată în toate funcțiile de către Iohannis, care acum îl folosește pe șeful PNL ca parașut pentru aterizare lină dincolo de Cotroceni.

La final de mandate, se dovedește, prin hotărârea definitivă a Înaltei Curți, că numitul Klaus Iohannis, pe toată perioada cât a fost șeful statului român, s-a folosit de terțe persoane care au întocmit acte false de moștenire pentru a nu restitui, ani în șir, zisului stat suma de 300.000 euro, încasată fără drept de șuțul de stat Iohannis din chirii. Este încă un rău din seria neagră pe care așa-zisul „neamț” îl face României – poate nu ultimul, mai are aproape 3 luni în funcție.

Acum, mai rămâne ca Ciucă să facă chetă la liberali pentru a-i plăti datoria lui Iohannis.

Oricine va fi președintele României după 8 decembrie, românii nu vor mai investi în el atâta speranță cât și-au pus în Iohannis. Poate că e mai bine, așa  vor fi mai puțin răniți de inevitabilele și cruntele decepții care îi așteaptă.

Între timp, bolnavii de cancer la plămâni, veniți și de la sute de kilometri la Institutul Oncologic București pentru tratament, sunt trimiși să moară acasă deoarece nu mai sunt medicamente, oamenii își plâng casele și pe cei morți în inundații, viitura vine pe Dunăre, iar Ucraina suflă tot mai greu sub loviturile hoardelor Rusiei…

P.S.

După ce l-a lăsat pe gen. Ciucă să intre în foc pentru castanele sale, Iohannis îl stinge aruncându-l cu fundul în baltă, printr-o vorbire, aseară, de la New York: „Nu sunt de acord cu o lege pentru o singură persoană. Voi avea grijă să nu existe o astfel de lege. În legătură cu candidatura mea, mai vorbim în țară”.

Ciucă a zis că nu-i mai răspunde la telefon lui Ciolacu. Acu` ce face, nu-i mai răspunde la telefon nici lui Iohannis?
Cristian Tudor Popescu, la Judecata de Joi, în Deșteptarea:
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.