Niște cunoștințe m-au întrebat, contrariate: „De ce cu AstraZeneca, domle? Ce, vrei să mori?”. Le-am răspuns că nu am în vedere acest obiectiv.
Iar dumneavoastră, stimați Europeni FM, vă spun că nu m-am aruncat ca musca-n ciorbă, am cântărit atent lucrurile înainte de a accepta vaccinarea cu AZ.
Sunt în jur de 20 de milioane de oameni vaccinați cu AZ, iar morți din cauze vasculare după (ceea ce nu înseamnă din cauza) vaccin, maximum 5, și asta exclusiv în ultimele două săptămâni. Dacă ar fi prezent în vaccin un element care provoacă cheaguri de sânge, este improbabil, până spre imposibil, ca el să se manifeste în doar câteva cazuri din atâtea milioane. Ar fi trebuit să se înregistreze cel puțin mii de morți, nu 5.
O asemenea frecvență de evenimente grave extrem de redusă se poate potrivi cu ipoteza unor probleme preexistente, speciale, de sănătate ale celor care au suferit accidente trombotice după vaccin. E posibil ca Agenția Europeană a Medicamentului să aprobe continuarea vaccinării cu AZ, menționând precauții în aceste cazuri de excepție. Dar subsemnatul nu am nicio problemă de circulație sanguină, nici cardiacă, toate analizele sunt bune.
Și un ultim argument: să zicem că probabilitatea ca o persoană din 4 milioane să moară din pricina vaccinului AZ e reală. Dar ea este incomparabil mai mică, până la insignifiant, față de probabilitatea ca, în clipa de față, în România, să te îmbolnăvești de covid și să te numeri printre cei peste 100 care pierd zilnic lupta cu moartea (nu cu viața, cum repetă în neștire știriști și știriste). Și atunci, e mai bine să te vaccinezi fie și cu AZ, sau nu?
La care, speriatele mele cunoștințe mai zic: „Nu vezi că toată Europa l-a interzis, te-ai găsit tu mai cu moț?”. Nu, nu cu moț, căci nu am, ci cu cap. Nu e nicidecum prima oară când mă bazez pe scăfârlia proprie în fața unui tsunami care îmi țipă că sunt prost sau nebun…
Deci, marele pericol nu e vaccinul, e virusul, sau virusurile, englezesc, brazilian, sud-african, și câte-or mai fi…
Și totuși, dacă ar fi să-i dau un supranume lui Vlad Voiculescu, acesta ar fi Ministrul Bucuriei. Răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, într-o Românie în care se moare pe capete de covid, dl ministru al Sănătății a folosit de vreo 7 ori cuvântul „bucurie” și derivatele lui. „Răspund cu bucurie la întrebarea dvs despre lipsa paturilor de ATI…”, „Mă voi duce bucuros, dacă voi fi chemat, la audiere în Comisia de Sănătate”, „Mă bucur că am dat publicității acele date…”, „Mă bucur să vă spun că săptămâna viitoare se vor da banii celor care muncesc în centrele de vaccinare…” – după 2 luni în care dl ministru habar n-a avut că oamenii nu sunt plătiți.
Interesant de știut dacă dl Ministru Bucurie se bucură și la aflarea veștii că premierul așteaptă un raport de la d-sa în legătură cu măsurile efective pe care le-a luat de la începutul anului pentru pregătirea sistemului de sănătate în fața valului 3 al pandemiei…
Pana de berbec la pălărie o pune însă secretarul de Stat în MS, tomodelul Romică Baciu. Un om a fost vaccinat la rapel cu Moderna, în ciuda faptului că a anunțat repetat că prima doză a fost Pfizer și a arătat și adeverința. Principala preocupare a personalului medical din Romexpo nu a fost starea celui vaccinat greșit, ci să-l convingă să mintă că a fost vaccinat corect. Tomodelul Baciu ne-a asigurat că un alt tip de vaccin-rapel față de doza inițială nu constituie nicio problemă. Păi, atunci, de ce acelora care s-au vaccinat cu AstraZeneca și nu vor să mai facă rapelul cu AZ, li se refuză alt tip de vaccin, trebuind să reia procedura de la început? Și, în general, de ce nu se fac de-a valma vacinul și rapelul cu orice? Și de ce n-ați rămas matale tomodel, domnule ministru Noproblem?
Cristian Tudor Popescu la Judecata de Joi, în Deșteptarea:
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.