Simona Halep și Monica Niculescu s-ar putea înfrunta în runda secundă a celui de-al treilea Grand Slam al anului. Halep va juca în primul tur cu slovaca Jana Cepelova în timp ce Niculescu o va întîlni pe Monica Puig din Puerto Rico.
Andreea Mitu a nimerit cea mai accesibilă adversară la tragerea la sorți de la All England Club – pe Olga Govorţova din Belarus, jucătoare venită din calificări. Irina Begu va juca împotriva rusoaicei Daria Gavrilova, locul 41 mondial, iar Alexandra Dulgheru cu jucătoarea franceză Kristina Mladenovic, numărul 37 WTA.
Turneul de la Wimbledon va începe luni.
Cotată cu a treia șansă la cîștigarea trofeului, Halep se află pe partea de tablou în care principală favorită este a doua jucătoare a lumii, cehoaica Petra Kvitova, cu care s-ar putea întîlni astfel doar în semifinale. Serena Williams și Maria Şarapova au fost repartizate pe cealaltă jumătate de tablou iar alte posibile adversare ale Simonei pînă în penultimul act ar fi Svetlana Kuzneţova, Sabine Lisicki, Caroline Wozniacki sau Garbine Muguruza.