Confidenţialitate

Joi, 11 octombrie, Superstarul Zilei este Cher

Joi, 11 octombrie, Superstarul Zilei este Cher.

Cântăreaţa Cherilyn Sarkisian LaPiere, pe numele ei complet, a început cariera în showbiz când avea doar 16 ani, după ce Cher l-a întâlnit pe Sonny Bono, care a angajat-o cântăreață (back-up pentru The Ronettes), iar apoi a convins-o să se lanseze într-o carieră solo.

Cher a lansat ”Ringo, I Love You”, o piesă de dragoste dedicată lui Ringo Starr, din trupa The Beatles, sub pseudonimul Bonnie Jo Mason.

Doar că lucrurile nu au mers conform planului, vocea ei gravă determinând radiourile să-i refuze difuzarea, iar publicul, conservator în acea perioadă, să considere că nu se cade să asculte o femeie cu voce de bărbat.

Din toată această poveste s-a născut unul dintre cele mai populare cupluri muzicale din acea perioadă. Sonny Bono a convins-o pe Cherilyn Sarkisian LaPiere că ei doi ar trebui să formeze o pereche, pe lângă cariera ei solo.

Dacă inițial s-au lansat sub pseudonimele Caesar and Cleo, în scurt timp și-au schimbat imaginea într-una hippie și numele de scenă în Sonny & Cher. Inspirat de viața lui Cher, Bono a compus ”Baby Don’t Go”. Cântecul a reprezentat primul lor succes, ajungând pe locul 8 în Statele Unite și 11 în Regatul Unit.

În 1965, Sonny Bono a compus cel mai mare hit al cuplului, ”I Got You Babe”. Piesa continuă să fie la fel de apreciată și încă în difuzare la posturile de radio din întreaga lume.

Cher a devenit una dintre cele mai cunoscute cântăreţe pop din lume, iar albumele sale au fost vândute în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial. Printre cele mai cunoscute single-uri ale ei se numără piese precum “Gypsys, Tramps & Thieves”, “Dark Lady”, “If I Could Turn Back Time”, “The Shoop Shoop Song” şi “Believe”.

La Europa FM, cum prinzi Superstarul Zilei cu o piesă la radio, câștigi 100 EURO pe loc!

Superstarul Zilei este anunțat în direct, în Deşteptarea, de Vlad, George și Luca, iar până la ora 19:00 aduce 100 EURO ascultătorilor fideli cum se aude la Europa FM cu o piesă.