Confidenţialitate

Johnny Depp se află pe primul loc în topul celor mai puțin profitabili actori de la Hollywood în 2015 – VIDEO

Johnny Depp ocupă primul loc în topul Forbes al actorilor cu onorarii exagerate din 2015, în raport cu veniturile aduse de filmele în care au jucat.

Actorul în vârstă de 52 de ani generează 1,2 dolari pentru fiecare dolar cu care a fost plătit, informează bbc.com.

Pentru a realiza acest top, specialiștii publicaţiei Forbes au luat în calcul ultimele trei filme ale starurilor apărute până în iunie 2015, care au rulat de cel puţin 2.000 de ori şi în care actorii au deţinut roluri principale.

În această perioadă, Johnny Depp este actorul principal din filmele “Transcendence” (2014), în regia lui Wally Pfister, “Mortdecai”, în regia lui David Koepp, şi “Black Mass” (2015), în regia lui Scott Cooper.

 

Pe locul al doilea în clasament se află Denzel Washington, care generează 5,5 dolari pentru fiecare dolar din onorariu.

Locul al treilea este ocupat de Will Ferrell, cu 6,8 dolari pentru fiecare dolar pe care l-a primit.

Pe următoarele locuri se află Liam Neeson, 7,8 dolari, Will Smith, 8,6 dolari, Christian Bale, 9,2 dolari, Channing Tatum, 10,8 dolari, Brad Pitt, 12 dolari, Ben Affleck, 12,3 dolari, şi Tom Cruise, 13,6 dolari.