Confidenţialitate

Johnny Depp, protagonist în “The invisible man”, reecranizare a filmului din 1933

Johnny Depp va fi protagonistul filmului “The invisible man”, o reecranizare a peliculei cu acelaşi nume, apărut în anul 1933.

Prima ecranizare, inspirată din romanul cu acelaşi titlu al autorului H.G.Wells, spune povestea unui om de ştiinţă care descoperă o modalitate de a deveni invizibil. “The invisible man”, alături de “Dracula” sau “Frankenstein” au devenit puncte de reper în industria cinematografiei horror din anii ’30, relatează Agerpres.

Proiectul face parte din strategia studiourilor Universal de a readuce pe marile ecrane, într-o formă modernă, filme clasice, dar care au avut mare succes la vremea lor. Pe lângă filmul în care va juca Johnny Depp, cei de la Universal au mai anunţat şi o ecranizare după “Mumia”, peliculă ce va apărea în 2017 cu Tom Cruise în rolul principal, şi “Frankenstein”, reecranizare unde speră ca în distribuţie să o includă şi pe Angelina Jolie.

Revista Forbes l-a numit pe Johnny Depp cel mai bine plătit actor de la Hollywood, în ciuda unor eşecuri cinematografice, odată cu filme precum “Mortdecai”, “Transcendence” sau “The Lone Ranger”, care l-au avut ca protagonist.