Confidenţialitate

Joe Satriani, în premieră în România

După 10 milioane de albume vândute, 14 nominalizari la premiile Grammy și numeroase alte premii, Satriani continuă să fie adorat de fanii săi de pe întregul mapamond.

La începutul îndelungatei sale cariere, destinul lui Joe Satriani părea mai degrabă de profesor şi mentor decât de interpret. I-a avut elevi pe unii dintre cei mai importanţi chitarişti ai decadelor ’80 și ’90: Steve Vai, Hammett Kirk (Metallica), Bryson David (Counting Crows).

Toţi aceşti muzicieni spun că ‘Satch’ le-a fost de nenumărate ori sursă de inspirație, iar fanii lor pot auzi influența incredibilei expertize tehnice a lui Joe în interpretarea elevilor săi.

De la lansarea ‘Surfing with the Alien‘, albumul care i-a adus succesul comercial şi l-a propulsat în lumina reflectoarelor, lucrurile s-au schimbat şi Satriani a fost votat încontinuu drept cel mai bun chitarist de către cititorii celor mai prestigioase reviste muzicale din lume.

Astfel, l-a însoţit pe Mick Jagger în primul său turneu solo internaţional, şi a cântat alături de Deep Purple în turneele în Japonia si Europa, cimentându-şi reputatia de virtuos al chitării.

În 2009, a facut echipă cu Sammy Hagar şi Michael Anthony (Van Halen), Chad Smith (Red Hot Chili Peppers) pentru a pune bazele trupei Chickenfoot.

Albumul de debut al trupei a fost un succes internaţional, primind premii în SUA, Canada și Europa. Se adaugă recunoaşterea din partea revista Classic Rock drept cea mai buna formatie nouă a anului 2009.

În octombrie 2010, Joe şi-a lansat cel de-al 11lea album de studio ‘Black Swans and Wormhole Wizards‘, apariţie umată de turnee în America de Nord și Europa. În paralel, în anul următor, al doilea album Chickenfoot a fost lansat cu critici excelente, şi a fost de asemenea urmat de un turneu european al trupei. Care a coincis cu vestea că Satriani înregistrează un album solo nou, a cărui lansare la nivel mondial e planificată prin intermediul casei de discuri Sony în luna mai a acestui an.

Pe 20 mai, accesul în sală va fi permis începând cu ora 19.00, iar spectacolul va începe la ora 20.00.

Biletele intra în vânzare incepand de luni, 21 ianuarie, ora 10.00 şi sunt disponibile la preţurile de 250 lei, 200 lei, 160 lei, 130 lei şi 100 de lei, în functie de distanţa faţă de scenă.

Tichetele se pot cumpăra online pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cartureşti). Biletele pot fi achiziâionate şi în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă nr. 15.