Joe Biden face marți vaccinul actualizat anti-COVID-19. Liderul de la Casa Albă le cere americanilor să îi urmeze exemplul. Preşedintele american va primi serul adaptat pentru a combate varianta Omicron a noului coronavirus, anunță reprezentanții Casei Albe.
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a fost testat pozitiv în iulie, cu simptome uşoare, şi a fost pentru a doua oară testat pozitiv într-un caz de recidivă observat la un mic procent dintre pacienţii care au fost trataţi cu medicamentul antiviral Paxlovid.
Până săptămâna trecută, doar 20 de milioane de persoane din Statele Unite au primit un vaccin anti-COVID-19 actualizat. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a declarat că nu este suficient.
Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite au anunţat săptămâna trecută că 4 milioane și jumătate de americani au primit vaccinul actualizat în ultima săptămână, cea mai mare creştere săptămânală după lansarea programului de vaccinare pentru toamnă şi cu aproximativ 40% mai mult faţă de săptămâna precedentă.
Autoritățile de la Washington au început în luna septembrie imunizarea populației cu vaccinul anti-COVID-19 actualizat, conceput pentru a combate sub-variantele BA.4 şi BA.5. ale Omicron şi versiunea iniţială a coronavirsului.
Sursa foto: Shutterstock