Președintele Statelor Unite ale Americii – Joe Biden – va marca cu un discurs împlinirea unui an de la invazia Rusiei în Ucraina. Discursul lui Joe Biden vine în contextul în care președintele american a purtat discuții cu omologul său polonez, Andrzej Duda, despre consolidarea flancului estic al NATO în fața războiului continuu al Rusiei în Ucraina, a precizat Casa Albă.
Liderul Poloniei, Andrzej Duda, a vorbit în fața mulțimii din Varșovia înainte de discursul lui Joe Biden. Președintele Poloniei a spus că „nu este loc pentru afaceri, ca de obicei, cu Rusia” și că nu există „libertate fără solidaritate”. Mulțumind SUA și NATO pentru asistență militară și umanitară, el spune că acest lucru arată că Ucraina nu este singură.
„Discursul va fi transmis în direct de toate marile rețele de televiziune. Ambasada SUA din Varșovia a invitat nu numai oficiali guvernamentali și lideri ai tuturor partidelor politice, ci și publicul larg”, a transmis Casa Albă.
„Cei care au fost interesați să participe la eveniment au fost nevoiți să se înregistreze pe site-ul ambasadei. Sunt așteptate mii de persoane. Cei care nu vor putea intra în zona închisă vor avea ocazia să urmărească discursul pe ecrane mari în aer liber”, a mai spus Casa Albă.
Principalele declarații ale lui Joe Biden
- Mulțumesc că m-ați primit înapoi în Polonia. Acum aproape un an am vorbit cu voi aici, la doar câteva săptămâni după ce Vladimir Putin a început războiul în Ucraina;
- Acum un an, Putin se pregătea pentru căderea Kievului. Am vizitat Kievul acum ieri și trebuie să vă spun un lucru: Kievul rezistă, Kievul este puternic;
- Acum un an ne-am pus întrebările: Vom răspunde sau vom întoarce capul? Vom fi puternici sau slabi? Vom fi uniți sau vom fi dezbinați? Un an mai târziu, știm răspunsul: Da, am răspuns. Da, am fost puternici. Da, am fost uniți. Și vom fi alături de Ucraina oricât este nevoie.
- Când Rusia a invadat Ucraina, toată lumea a fost testată. Democrațiile globale au fost puse în fața unui test. Am fost uniți.
- Vladimir Putin a crezut că războiul din Ucraina va fi unul de scurtă durată, dar s-a înșelat. Ne-am unit cu toții să susținem Ucraina.
- Ne dorim ca și moldovenii să-și câștige libertatea. Aplauze pentru președinta Maia Sandu, suntem alături de dumneavoastră și suntem mândri de asta.
- Nu trebuie să existe dubii pentru că susținerea noastră pentru Ucraina nu se va opri, iar NATO nu va fi dezbinat;
- Autocrații înțeleg un singur lucru: nu, nu. Nu-mi vei lua țara, nu-mi vei lua libertatea.
- Rusia a comis crime de război, a atacat civilii, a adus moarte și distrugeri și au folosit violul ca armă de război.
- Acum mă adresez poporului rus: SUA și țările din Europa nu doresc să controleze Rusia și nici să distrugă Rusia, așa cum auziți.
- Putin nu poate fi liniștit, ci doar combătut.
- Ucraina este în continuare independentă și liberă;
- Acest război nu a fost niciodată necesar. Președintele Putin poate încheia războiul cu un singur cuvânt. Dacă Ucraina nu se va mai apăra, Ucraina va fi distrusă. Împreună ne asigurăm că Ucraina se poate apăra;
- Polonia are pe pământul său peste 1,5 milioane de refugiați ucraineni. Generozitatea voastră este extraordinară.
- UE a intervenit cu un sprijin fără precedent pentru Ucraina. Putin a încercat să înfometeze lumea și să exacerbeze o criză alimentară globală, dar, în schimb, SUA și G7 au răspuns la apel cu angajamente de a aborda criza și de a consolida aprovizionarea cu alimente la nivel mondial;
- Crimele împotriva umanității și crimele de război comise de Rusia vor fi pedepsite;
- SUA vor continua să susțină Ucraina în timp ce țara se apără;
ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE
Sursa foto: Shutterstock