Prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne a fost găzduită de Atena, capitala Greciei, în aprilie 1896, cea dintâi după ce împăratul roman Teodosiu a interzis aceste manifestări sportive în anul 393.
Cel căruia i se datorează reluarea Olimpiadelor este aristocratul francez Pierre de Coubertin.
Pentru ediția inaugurală, în locul unei arene antice s-a ridicat Stadionul Panathinaikos. La start s-au înscris 241 de sportivi din 14 ţări, majoritatea din Grecia.
La acea vreme, a fost cea mai mare participare internaţională la un eveniment sportiv.
Aproximativ 80.000 de spectatori au urmărit ceremonia de deschidere.
Au fost organizate 43 de probe pentru 9 sporturi, anume atletism, ciclism, gimnastică artistică, haltere, lupte greco-romane, înot, scrimă, tenis şi tir.
Condiţiile de desfăşurare au fost asemănătoare jocurilor din Antichitate, astfel că, potrivit tradiţiei, femeile nu au luat parte la aceste prime întreceri olimpice moderne.
Sportiva Stamata Revithi, însă, a protestat împotriva acestei decizii, alergând pe traseul maratonului, a doua zi după proba la care au luat parte doar bărbaţi.
Cu prilejul acestor JO, americanii s-au remarcat la atletism, francezii la ciclism şi scrimă, germanii la gimnastică şi maghiarii la înot. Concurenţii greci s-au situat pe primul loc la tir, înot şi maraton, unde primul a sosit Spiridon Louis, din Arcadia, ”un cioban în fustanelă populară, departe de practicile antrenamentului ştiinţific”, după cum l-a descris Pierre de Coubertin în memoriile sale.
Proba de maraton (40 km) s-a desfăşurat pe acelaşi traseu pe care mesagerul atenian Philippides îl străbătuse, potrivit legendei, cu 2386 de ani în urmă, pentru a le anunţa atenienilor victoria în faţa perşilor.
Cel mai medaliat participant a fost germanul Hermann Weingartner, cu trei medalii de aur, două de argint şi una de bronz.
În clasamentul pe naţiuni, primul loc a fost ocupat de SUA, cu 11 medalii de aur, şapte de argint şi două de bronz, urmate de Grecia, pe locul al doilea, cu zece medalii de aur, 17 de argint şi 19 de bronz şi de Germania, pe locul al treilea, cu şase medalii de aur, cinci de argint şi două de bronz.
România nu a avut reprezentanţi la această primă ediţie a JO de vară.
- Andrei Paleu