Confidenţialitate

Jocurile Olimpice de la Tokyo ar urma să se desfășoare fără spectatori în tribune, scrie presa niponă

Cotidianul Asahi din Japonia a publicat informaţia că Jocurile Olimpice se vor desfăşura fără spectatori. A citat surse din rândul organizatorilor.

Iniţial era vorba că la eveniment vor fi permişi spectatorii din ţara gazdă. Iar până săptămâna aceasta oficialităţile nipone au insistat că pot organiza Jocurile în siguranţă cu unii spectatori în tribune.

Problema este că la Tokyo numărul de infecţii COVID a început să crească, iar doar un sfert din populaţie a fost vaccinată cu cel puţin o doză.

Pe 12 iulie ar urma să intre în vigoare noi restricţii odată cu declararea stării de urgenţă. Vor ţine  până pe 22 august, deci ar cuprinde perioada Jocurilor Olimpice.