Confidenţialitate

Jocurile Olimpice de la Paris: Cine este Loredana Toma, finalista româncă la haltere

Loredana Elena Toma s-a născut la 10 mai 1995, în Botoșani. Halterofila, care se află pentru prima dată la Jocurile Olimpice, participă la categoria 71 de kilograme feminin. Finala începe vineri seară, la ora 20:30.

Loredana Toma a obținut în 2022 un titlu mondial la categoria 71 de kilograme, stabilind și un record mondial la seniori cu un total de 256 de kilograme la Campionatele Mondiale desfășurate în Bogota.

Performanța sa include și un aur la stilul smuls, unde a ridicat 119 kg, în timp ce la stilul aruncat, deși a terminat pe locul 4 cu încercări de 133 kg și 137 kg, a reușit să își asigure victoria la total. Această realizare vine după o pauză forțată în carieră, când în 2014 a fost suspendată timp de doi ani pentru dopaj.

Toma a debutat la Campionatele Mondiale în 2013, la Wrocław, Polonia, unde s-a clasat pe locul 4 la categoria 58 kg. Cinci ani mai târziu, în 2017, la Anaheim, SUA, a cucerit toate cele trei medalii de aur la categoria 63 kg, la stilurile smuls, aruncat și total.

Pe plan european, Toma a continuat să impresioneze, obținând medalii de aur la Campionatele Europene din 2017, 2018, 2019, 2021, 2023 și 2024.

Foto: Wikipedia