Confidenţialitate

Jocurile Olimpice: Anchetă în Australia, după ce mai mulți sportivi au băut în avionul cu care veneau acasă

Comitetul olimpic din Australia a demarat mai multe anchete după ce membri echipelor masculine de fotbal și rugby au băut și au făcut gălăgie în avionul care îi aducea acasă de la Jocurile Olimpice. Plângerea a fost făcută de compania aeriană japoneză care i-a transportat pe sportive acasă.

10 ore a durat zborul de la Tokyo la Sydney. În tot acest timp fotbaliștii și rugby-iștii care se întorceau de la Jocurile Olimpice au consumat alcoolul din bucătăria aeronavei și au făcut gălăgie.

Sportivii au refuzat să stea pe scaune, în ciuda insistențelor echipajului de bord și au refuzat să poarte masca.

Deși în avion se aflau 49 de sportivi australieni de la 9 discipline, doar membri echipei de fotbal și ai echipei de rugby sunt vizați de ancheta comitetului olimpic Australian care consider comportamentul lor dezamăgitor.

Reprezentanții celor două federații și-au cerut scuze față de echipa olimpică a Australiei.

Foto: Twitter