Confidenţialitate


JO 2018 – Slalomul feminin a fost amânat din cauza vântului puternic


JO 2018 – Slalomul feminin a fost amânat din cauza vântului puternic

Proba de slalom feminin din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă ediţia 2018 a fost amânată pentru vineri, din cauza vântului foarte puternic de pe pârtia de la Yongpyong.

În programul de vineri urmează să se desfăşoare şi proba masculină de slalom super-uriaş, însă pe o altă pârtie.

Condiţiile meteorologice “urmează să se îmbunătăţească joi, când se aşteaptă o vreme însorită şi fără vânt”, a declarat un purtător de cuvânt al Federaţiei internaţionale de schi (FIS), prezent la faţa locului.

O singură probă de schi alpin s-a putut desfăşura conform programului iniţial, de la debutul Jocurilor Olimpice, combinata masculină câştigată marţi de austriacul Marcel Hirscher, relatează Agerpres.

Rafalele de vânt i-au obligat anterior pe organizatori să amâne pentru joi coborârea masculină, prevăzută iniţial duminica trecută.

“Este enervant, însă preferăm această decizie în locul unor curse care nu sunt echitabile”, a declarat preşedintele Federaţiei franceze de schi, Michael Vion, prezent la JO 2018.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…