Actorul Jerry Seinfeld, protagonistul serialului de comedie cu acelaşi nume, a vândut 17 dintre maşinile sale de colecţie, la licitaţie, cu suma de peste 22 milioane de dolari, scrie contactmusic.com.
Seinfeld a scos la vânzare 15 automobile Porsche şi 2 automobile Volkswagen, la o licitaţie organizată de casa Gooding & Co, în Amelia Island, Florida, săptămâna trecută.
Actorul de comedie a declarat în timpul licitaţiei că nu îi este uşor să renunţe la automobilele sale, deoarece are “o relaţie specială” cu fiecare dintre acestea, dar, pur şi simplu, nu mai are timp pentru a se ocupa de ele.
Cele 17 automobile i-au adus starului american suma totală de 22,244,500 milioane de dolari.
Cea mai scumpă dintre maşinile vândute a fost un model Porsche 550 Spyder din 1955, al cărui preţ final a fost de 5,3 milioane de dolari.
Jerry Seinfeld spune că mai deţine o singură maşină de colecţie – un model conceptual Porsche Carrera GT, care nu poate fi condus pe străzi. Doar două astfel de modele au fost construite în lume. Automobilul a fost scos şi el la licitaţie, însă nu a reuşit să atingă preţul de vânzare – 1,5 milioane de dolari.
Actorul este celebru pentru pasiunea sa faţă de autovehicule de lux şi exotice, iar multe dintre acestea sunt văzute în emisiune sa online, “Comedians in Cars Getting Coffee”.
În acest serial online, Jerry Seinfeld alege câte o maşină de lux pentru fiecare dintre celebrităţile care apar în episoadele emisiunii.
De-a lungul celor şapte sezoane ale showului, Jerry Seinfeld a condus astfel de maşini alături de vedete precum Will Ferrell, Tina Fey, Amy Schumer, Jim Carrey, David Letterman, Chris Rock, dar şi de preşedintele american Barack Obama.
Jerry Seinfeld a devenit celebru odată cu rolul său din serialul de comedie “Seinfeld”, unul dintre cele mai populare şi de succes sitcom-uri din istoria televiziunii americane.
Serialul, scris şi creat de Jerry Seinfeld în colaborare cu actorul şi producătorul de televiziune Larry David, urmăreşte viaţa lui de zi cu zi şi problemele în care intră alături de cel mai bun prieten George Costanza (jucat de Jason Alexander), vecinul Cosmo Kramer (Michael Richards) şi fosta iubită Elaine Benes (Julia Louis-Dreyfuss).