Confidenţialitate

Jens Stoltenberg transmite Suediei și Finlandei că NATO le va proteja până la finalizarea aderării la Alianță, dacă vor decide să facă acest pas

Secretarul general al NATO anunță Suedia și Finlanda, că dacă vor decide să adere la Alința Nord Atlantică, atunci aliații vor căuta o cale să le protejeze până la finalizarea procesului.

Jens Stoltenberg a spus joi, la o întâlnire cu șefa parlamentului European, că NATO le va primi cu brațele deschise, rapid, pe cele două state nordice, partenere ale Alianței.

“Finlanda și Suedia sunt foarte apropiate de NATO, lucrăm împreună, ne antrenăm împreună. Odată ce vom lua decizia de a le invita să adere asta va însemna un mesaj politic puternic: că securitatea Suediei și Finlandei contează pentru aliați. Și sunt sigur că putem găsi soluții pentru perioada dintre depunerea aplicației de către cele două țări și ratificarea formală de către Parlamentele  celor 30 de state membre. Așadar am încredere că se va găsi o soluție convenabilă pentru Finlanda și Suedia

Invadarea Ucrainei de către Rusia  acreat panică în Finlanda și Suedia și ample dezbateri, mai ales după ce Moscova a amenințat cele două state că vor fi consecințe dacă aderă la NATO.

Guvernul finlandez a prezentat deja o analiză parlamentului, în care a arătat beneficiile şi riscurile calităţii de membru al NATO.

Un raport similar din partea Suediei va fi prezentat la mijlocul lunii mai.

Foto: Shutterstock