Partidul premierului nipon Shinzo Abe a înregistrat duminică o largă victorie în cadrul alegerilor parlamentare anticipate, convocate de guvernul conservator și transformate într-un referendum pro sau contra politicii sale economice ‘abenomics’.
Potrivit estimărilor postului public NHK, Partidul Liberal Democrat ar fi obținut între 275 și 306 de locuri din totalul celor 475 și ar putea, împreună cu aliatul său centrist Noul Komeito, să-și păstreze cele două treimi din camera inferioară a parlamentului nipon.
Partidul Noul Komeito ar putea obține între 31 și 36 de locuri, posibil în creștere comparativ cu cele 31 de locuri pe care le deținea în fostul legislativ.
Partidul Democrat din Japonia, a doua formațiune din țară, nu va avea decât între 61 și 87 de locuri în noul parlament, mult mai puțin decât cele 100 sperate.
Victoria partidului lui Abe nu constituie o surpriză, în condițiile în care opoziția niponă este extrem de divizată.
Aproape 105 milioane de japonezi au fost chemați să voteze, la școli, primării și alte locuri publice, în aceste alegeri legislative anticipate, însă participarea a fost una slabă de-a lungul întregii zile, din cauza lipsei unei mize și a condițiilor meteo defavorabile pentru o parte a țării.