“Nu am avut parte niciodată în trecut de astfel de ploi”, a declarat un oficial de la Agenţia Meteorologică Japoneză într-o conferinţă de presă. “Aceasta este o situaţie extrem de periculoasă”, a adăugat oficialul nipon.
Printre cei dispăruţi se află şi un băiat de nouă ani, despre care se crede că a rămas blocat în casa lui după o alunecare de teren care a ucis cel puţin trei persoane.
Guvernul a înfiinţat un centru de administrare a situaţiilor de urgenţă în biroul prim-ministrului, iar 54.000 de agenţi de salvare, provenind din armată, poliţie şi departamentele de pompieri, au fost trimişi în vestul şi sud-vestul Japoniei.
“Există în continuare mulţi oameni care sunt daţi dispăruţi şi mulţi alţii care au nevoie de ajutor, iar noi luptăm contra timpului”, a declarat Shinzo Abe, prim-ministrul Japoniei.
Avertismentele pentru ploi abundente rămân în vigoare pentru trei prefecturi, iar meteorologii au prognozat precipitaţii de peste 300 de mililitri până luni dimineaţă pe insula Shikoku.
Ordinele de evacuare au rămas la rândul lor valabile pentru 2 milioane de japonezi, iar alte 2,3 milioane de persoane din această ţară au fost sfătuite să îşi părăsească locuinţele, deşi ploile s-au oprit şi apele au început să se retragă în anumite regiuni. Avertismente pentru alunecări de teren au fost emise în peste un sfert din totalul prefecturilor din Japonia.
Ploile au început să cadă la sfârşitul săptămânii trecute în Japonia, după ce partea finală a unui taifun s-a combinat cu un front ploios sezonier, stimulat de aer cald şi umed venind din Pacific şi devenind foarte activ – un model similar cu frontul atmosferic care a provocat inundaţii catastrofale anul trecut în Japonia, în urma cărora zeci de persoane au murit. Apoi, acel front atmosferic a rămas blocat într-o singură regiune şi pentru o perioadă neobişnuit de îndelungată, a precizat JMA.
Drumurile au fost închise şi transportul feroviar a fost suspendat în mai multe zone din vestul Japoniei. Trenurile de mare viteză japoneze – Shinkansen – şi-au reluat mersul în cadrul unui orar limitat de funcţionare, după ce fuseseră suspendate vineri.
Producătorii de automobile niponi, inclusiv Mazda Motor Corp şi Daihatsu Motor Co, şi-au suspendat activităţile în mai multe dintre uzinele lor, sâmbătă, din cauza penuriei de piese de schimb şi a condiţiilor meteo periculoase. Directorii acestor companii vor decide duminică seară planurile de acţiune pentru săptămâna viitoare.
Fabricantul de produse electronice Panasonic Corp a anunţat că accesul la una dintre uzinele sale din Okayama, aflată în vestul Japoniei, nu poate fi realizat din cauza închiderii drumurilor.
În contextul în care guvernul nipon monitorizează cu atenţie condiţiile meteorologice şi emite avertismente în timp util, faptul că majoritatea localităţilor din această ţară, cu excepţia marilor oraşe, se află în regiuni muntoase, iar clădirile au fost construite pe orice bucată de teren disponibilă a făcut ca Japonia să devină deosebit de vulnerabilă în faţa dezastrelor naturale.
Politicile de reîmpădurire după cel de-Al Doilea Război Mondial, în urma cărora pantele multor munţi au fost acoperite cu copaci ale căror rădăcini sunt mai puţin capabile să reţină apa (în comparaţie cu fostele specii arboricole native), au contribuit, de asemenea, la creşterea riscului de inundaţii, viituri şi alunecări de teren.