Jandarmeria va da explicații la ora 10: 15 despre modul în care a intervenit aseară la mitingul anunțat a fi unul pașnic al Diasporei din piața Victoriei.
452 de persoane au fost rănite azi noapte la Mitingul Diasporei din Piața Victoriei. 68 au ajuns la spitale dintre care 9 jandarmi.
În toată busculada, 2 arme ale jandarmilor au fost furate. Ministerul de interne face apel la populație pentru a recupera armele. Toţi cetăţenii care au informaţii să anunţe Poliţia Română. Cazul va fi preluat de Parchet.
100.000 de protestatari se aflau în piața Victoriei la momentul de vârf al protestului, marcat de numeroase incidente între o parte a manifestanţilor şi forţele de ordine: jandarmii au folosit gaze lacrimogene chiar de la începutul protestului, dar și tunuri cu apă. Unii oameni din mulțime – despre care jandarmeria a spus că ar fi cunoscute ca făcând parte din grupuri violente şi galerii ale unor echipe de fotbal – au aruncat cu petarde în jandarmi. Aceștia din urmă au devenit imediat recalcitranți.