Antrenorul danez s-a înțeles cu campioana Europei la handbal feminin și va semna un contract pe două sezoane.
Surse oficiale au declarat pentru News.ro că el va avea ca obiectiv repetarea “triplei” reușite de bucureștence anul acesta – eventul în România și cucerirea trofeului Ligii Campionilor.
În vîrstă de 41 de ani, Vestergaard revine la CSM după ce în sezonul 2014-2015 a ocupat la clubul din Capitală funcția de director tehnic. Tehnicianul danez îl înlocuiește acum pe compatriotul său Kim Rasmussen, care a plecat pentru a prelua naționala Ungariei.
Dublu cîștigător al Ligii Campionilor alături de formația daneză Viborg, Jakob Vestergaard a mai pregătit-o în România și pe Oltchim Râmnicu Vâlcea, cu care în 2013 a ajuns pînă în semifinalele competiției continentale de top. El a antrenat cel mai recent naționala feminină a Germaniei, care a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio.
foto: prosport.ro